Doi vânători au descoperit întâmplător pe malul Timişului un morman de deşeuri medicale abandonate, printre care scotocea un localnic. Vânătorii s-au apropiat şi când şi-au dat seama despre ce este vorba, au dat alarma! – scrie opiniatimisoarei.ro.
Pe malul apei au fost aruncate pansamente, sonde urologice, seringi folosite la recoltări de sânge, halate, mănuşi chirurgicale, medicamente expirate şi alte deşeuri medicale, pe lângă tot felul de alte gunoaie, se pare, de la un service auto.
Imediat, la faţa locului au sosit poliţişti şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, întrucât resturile sunt un real pericol atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Aceştia au inventariat deşeurile în încercarea de a-şi da seama de la ce spital ori clinică provin, mai ales că printre obiecte se regăsesc şi documente medicale aparţinând unor laboratoare faimoase din Timişoara. Comisarii Gărzii de Mediu au înştiinţat Primăria Şag, care a ridicat de urgenţă deşeurile de pe malul Timişului.