6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialChinezii, mari consumatori de net mobil

Chinezii, mari consumatori de net mobil

China a ajuns la 688 milioane de utilizatori de internet în 2015, potrivit datelor centralizate de China Internet Network Information Center (CNNIC), preluate de Agerpres. Conform acestor date, pentru prima dată, mai mult de jumătate din populaţia Chinei, respectiv 50,3%, este conectată la internet, scrie portalul mashable.com.

Numărul chinezilor care navighează pe internet direct de pe telefonul mobil a crescut, de asemenea, foarte mult, ajungând la circa 620 de milioane în 2015, ceea ce înseamnă că 90,1% din consumatorii de internet din China s-au conectat de pe smartphone-uri atunci când nu foloseau laptopul sau calculatoarele desktop pentru navigare.

Numărul utilizatorilor de internet în 2015 s-a dublat faţă de perioada anului 2009, creşterea numărului de utilizatori ai internetului fiind datorată exploziei folosirii telefoanelor mobile, care s-a dublat faţă de anul 2010. Pe cât de uriaşe sunt cifrele, există încă loc pentru creşteri considerabile.     

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...
Ultima oră
Pe aceeași temă