6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialNumai 2% dintre români donează sânge

Numai 2% dintre români donează sânge

Centrul de Transfuzie Sanguină București atrage atenția că nu există suficienți donatori pentru cele 60 de spitale din Capitală și face un apel, prin intermediul „României libere“, ca solidaritatea arătată o dată cu tragedia din Colectiv să continue în fiecare zi.

Sângele este un produs prețios pentru că este un țesut viu, el se naște în măduvă, trăiește și moare, și de aceea nu se poate produce niciunde în lume și nu se cumpără de la farmacie. Nu se cumpără de nicăieri, se donează de către noi oamenii și dacă nu înțelegem importanță acestui gest profund uman de altfel, riscăm când avem nevoie, să nu-l găsim așteptându-ne în frigider. Donarea de sânge în România nu reușește să depășească pragul de 2% din populația donatoare de sânge, de ani buni, deși s-au făcut eforturi și campanii de promovare aproape sistematic în ultimii ani. Au sărit în ajutorul nostru  biserica, companiile private, ONG-urile, presa, instituțiile statului, avem aplicația „Și eu donez”, pagină de facebook, site, formular de programare pe site, numai donatori suficienți nu!

În schimb, am trăit tragedia Colectiv, o tragedie care ne-a marcat pe toți profund, și oamenii au reacționat într-un val uriaș de solidaritate și au venit într-un număr foarte mare să doneze și am reușit în perioada aceea să asigurăm necesarul de sânge nu numai pentru răniții din incendiu, dar și pentru toți bolnavii din București.

Nu trebuie să așteptăm să se întâmple o nenorocire și să reacționăm, trebuie pur și simplu să ne dorim să fim mai buni și să ajutăm! Donând sânge, ajutăm mai mulți oameni, pe pacientul care suferă, pe familia pacientului care este disperată, pe doctorul curant care nu este confortabil știind că trebuie să opereze, dar nu știe cât de repede primește sângele necesar operației. În București funcționează în prezent peste 60 de spitale publice și private care necesită efectuarea tratamentului transfuzional pentru pacienții lor. Dintre acestea, 14 spitale sunt spitale de urgență în care, în majoritatea cazurilor, transfuzia cu sânge decide dacă bolnavul moare sau trăiește.

Nu se poate efectua nici o intervenție chirurgicală în urgențe fără pungă de sânge alături sau există situații, în cazul politraumatismelor, când tratamentul bolnavului începe cu pungă de sânge pentru a-l echilibra hemostatic și apoi se intervine chirurgical. De asemenea, există 3 spitale de pediatrie în  care din păcate și copiii au nevoie de sânge sau mai există în jur de 10 maternități care necesită din ce în ce mai des  transfuzii de sânge atât la mamă, cât și la nou-născut sau mai multe transfuzii de sânge in utero.

Există tot în București, spitale în care medicina de vârf este la ea acasă și în care se operează cu succes  transplant de ficat, transplant de măduvă, de rinichi, intervenții laborioase pe cord și aceste operații sunt de neimaginat fără sânge și componente de sânge. Mai mult decât atât, transplantul de ficat nu se poate programa fiindcă nu poți să ai niciodată certitudinea ficatului, care și el se donează sau poate să nu fie compatibil, însă noi trebuie să avem întotdeauna  sânge și trombocite indiferent de oră din zi sau din noapte sau indiferent de grupă rară. Nu mai vorbesc de oncologie care necesită transfuzii de sânge perioade mari de timp ce coincid cu tratamentul citostatic, și, fără sânge, acesta nu se poate continua. 

Peste 50% din pacienții internați în spitalele din Bucu­rești sunt pacienți din toată țara și este foarte greu să le asigurăm singuri sângele necesar. Toate centrele de transfuzie se sprijină necondiționat între ele iar noi săptămânal suntem nevoiți să aducem sânge și componente sanguine din centrele limitrofe: Ploiești, Buzău, Slobozia, Pitești, Câmpulung, Galați, Brăila dar uneori ajungem până la Bacău, Sf Gheorghe, Constanța, Rm. Vâlcea, Slatina sau Tg. Jiu. pentru  câteva pungi de sânge. De aceea este bine să se doneze în București sau oriunde în țară, fiindcă noi avem grijă să asigurăm  sângele acolo unde este nevoie de el doar dacă este donat de oameni!    

dr. Doina Goșa, directorul Centrului de ­Transfuzie Sanguină București

Cele mai citite

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă