De joi dimineață până vineri, la ora 08.00, va fi în vigoare o avertizare meteo de ploi, lapoviță și ninsori, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În acest interval, vor fi ploi, lapoviță și ninsori, mai întâi în vestul, nordul și centrul țării, apoi în restul teritoiului.
La munte, vor predomina ninsorile şi, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat, se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15…20 l/mp.
Vântul va bate cu putere la munte, cu viteze de peste 60…70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (în general sub 50…55 km/h).
Vremea se va răci în toate regiunile, iar vineri dimineaţa, temperaturile vor deveni preponderent negative.