Pe urmele miliardelor clanului Gadhafi

Uriaşul fond suveran libian, care se ridică la 67 miliarde dolari, este în centrul unei lupte nemiloase judiciare care dezvăluie tensiunile dintre puterile Libiei post-Gadhafi.

Banii ascunşi în Elveţia ai clanului care a condus țara timp de patru decenii ies la suprafaţă. După căderea dictatorului libian, în 2011, Ministerul Public al Confederaţiei elveţiene a confiscat 150 milioane franci disimulaţi de un apropiat al familiei Gadhafi. Investigaţiile au pus în lumină noi fluxuri de bani şi au dezvăluit o reţea de corupţie între Norvegia, Olanda şi Elveţia.Anchetele au pus accentul pe două nume – Choukri şi Mohamed Ghanem. Tată şi fiu. Este vorba de ultimii actori cunoscuţi din dosarul libian din Elveţia, unde în 2012 a fost deschisă o procedură pentru spălare de bani.

Choukri Ghanem a condus multă vreme National Oil Company (NOC), compania naţională a petrolului, fiind numit „ministrul petrolului” al lui Muammar Gadhafi, şi era unul dintre gardienii secretelor regimului libian, fiind la curent cu diferitele plasamente financiare în străinătate. În mai 2011, în plină revoluţie libiană, el a întors spatele stăpânului său şi s-a refugiat la Viena. Noul guvern de la Tripoli a emis un mandat internaţional de arest pe numele său sub acuzaţia de deturnare de fonduri provenite din vânzarea petrolului libian. La 29 aprilie 2012, cadavrul său a fost descoperit plutind în  ape­le  Dunării.  La 70 de ani, fără să ştie să înoate, Choukri Ghanem s-a aplecat prea mult pentru a admira Dunărea într-o seară? Este teza reţinută de autorităţile austriece, prea puţin dornice să-şi bage nasul într-un dosar aparent  stânjenitor. Austriecii nu sunt clari în ce priveşte această istorie murdară, deşi „nu este nici o umbră de îndoială că Choukri Ghanem a fost asasinat”. El alesese Viena pentru a se instala după fuga din Libia, cunoscând oraşul unde reprezenta ţara la OPEC. În schimb, pentru operaţiunile sale financiare, el prefera Elveţia.

Reţele ascunse

Dictatorul libian nu înceta să adune miliarde în marile bănci, înmulţind plasamentele. Lybian Investment Authority (LIA) a investit în special într-o socie­tate norvegiană, Yara, campioană în producţia de îngrăşăminte. De la Yara banii treceau în Geneva prin două filiale, Balderton Fertilisers SA şi Yara Switzerland Ltd. Ziaristul Federico Franchini, în periodicul La Cite, a încercat să ia urma unora dintre aceste societăţi care permiteau jefuirea manei petrolului libian. El a descoperit întreprinderea Nitrochem în cantonul Bale-Campagne, filiala Ame­ropa, numărul doi mondial în producţia de amoniac. De reţinut şi transferurile între Mohamed Ghanem şi societatea olandeză Palladyne International Asset Management, stabilită în Olanda şi administrată de Ismael Abudher, soţul Ghadei Gh­anem, sora lui Mohamed şi fiica lui Choukri Ghanem, fostul ministru libanez al Petrolului, găsit înecat în Dunăre, la Viena.

Ismael Abudher este suspectat că lua bani ilegal din dobânzi la intrarea Băncii Centrale libaneze şi a LIA în capitalul băncii italiene UniCredit. În ce îl priveşte pe Mohamed Ghanem, care dispunea de paşaport al Emiratelor Arabe Unite, el este astăzi în fruntea băncii First Energy bank din Bahrein. Investigatorii elveţieni au ajuns la Mohamed Ghanem, rezident în Bahrein, executând o cerere penală internaţională de ajutor reciproc venită din partea Norvegiei. Biroul anti-corupţie din Oslo anchetează multinaţionala Yara, societate cu 7.300 angajaţi şi 36% deţinută de statul norvegian. Procurorii norvegieni suspectează Yara că a plătit mită unui intermediar libian pentru a facilita construirea unei uzine la Marsa El Brega, oraş portuar şi industrial din Libia, aflat în Golful Sirta. Această multinaţională a creat în 2009 un joint-venture cu două entităţi de stat libiene, Natio­nal Oil Company şi Libyan Investment Authority (LIA), fondul suveran care gestionează 70 miliarde dolari, o avere colosală generată de exporturile de hidrocarburi. Un adevărat monstru de opacitate, LIA amesteca averile de stat cu cea personală a lui Gadhafi.

Caracatiţa

În 2011, aplicând sancţiunile ordonate de Consiliul de Securitate, ONU a îngheţat activităţile acestui Fond multimiliardar care, în afara investiţiilor imobiliare din Londra şi Paris, avea şi are participări în peste 500 de societăţi din lume, printre care Shell, UniCredit, Pearson (editorul Financial Times), Vodafone sau echipa de fotbal Juventus. Dar, circa 10% din averile blocate au scăpat sancţiunilor prin intermediul paradisurilor fiscale, generând o adevărată vânătoare a acestui tezaur.

Plecând de la conturile elveţie­ne ale lui Ghanem fiul, tranzacţiile au fost efectuate spre diverse societăţi, printre care figurează un hedge fund olandez, Palladyne International Asset Management. Global Witnes, ONG-ul britanic, arăta în 2010 că această entitate era o platformă care gestiona bogăţiile lui Gadhafi. A publicat un audit şi a dezvăluit că Palladyne gestiona 300 miliarde dolari pentru LIA.

În Elveţia, Ministerul Public a obţinut dovada că Palladyne a vărsat foarte mulţi bani (28,5 milioane) în conturile lui Mohamed Ghanem, societatea olandeză fiind administrată de cumnatul acestuia şi de fiica lui Choukri. Mohamed Ghanem reorienta sumele primite în alte conturi din cadrul aceleiaşi bănci, ca şi în alte două conturi deschise de două societăţi-ecran într-o altă instituţie bancară. Tehnică clasică pentru ascunderea banilor murdari. Din aceste conturi, banii refăceau un nou tur prin alte conturi şi alte trei societăţi-ecran pentru a ajunge într-un cont din Olanda deschis pe numele fratelui lui Ismael Abudhar. În 2014, Ministerul Public al Confederaţiei elveţiene a blocat toate aceste fonduri. Împotriva Palladyne există o plângere depusă la o Curte din Connecticut, SUA, dar şi una depusă în Olanda de noua conducere a fondului suveran LIA.

Într-un interviu acordat ziarului norvegian Dagens Noerinsliv la 17 iunie 2015, procurorul federal Jacques Raroud sublinia caracterul particular al acestui dosar şi adăuga că s-a convenit asigurarea securităţii persoanelor implicate. Urmărirea banilor clanului Gadhafi continuă.

Dispută

În lipsă de lichidităţi, guvernele rivale din Tripoli şi Tobruk încearcă să pună mâna pe investiţiile realizate în străinătate de Libia lui Muammar Gadhafi, printre care LAP Green, OiLibya sau participări în UniCredit, ENI şi Finmeccanica. Din Londra în Dubai, trecând prin ­Roma, Malta şi Luxemburg, ­Maghreb Confidencial a efectuat o  anchetă asupra manevrelor celor două tabere cărora nu le pasă de apelurile la păstrarea neutralităţii LIA (Libyan Investment Authority), Băncii Centrale şi a LPTIC (Libyan Post Telecommunication and Information Technology Company).

Preşedinţia Fondului este disputată de doi libieni. Primul, Abdulmajid Breish, 64 ani şi cu statură impozantă, nu apreciază deloc contradicţia, afişează o enormă încredere în sine şi își primeşte interlocutorii în luxoasele birouri londoneze ale avocaţilor săi. Al doilea, Hassan Bouhadi, 42 ani, fermecător, caută să-şi convingă interlocutorii adăugând documente oficiale pentru a-şi dovedi declaraţiile. Pentru întâlniri, a ales un hotel luxos din capitala britanică.

Între cei doi războiul este declarat, un război nemilos care se derulează în faţa tribunalelor internaţionale şi în palate de lux. Ambii revendică preşedinţia Fondului suveran LIA şi se înfruntă cu documente ­legale şi declaraţii publice. Libia este împărţită în două, cu două guverne paralele şi ­eforturile de soluţionare a conflictului  inter-libian au eşuat, Parlamentul libian de la Tobruk, recunoscut de comunitatea internaţională, respingând la 25 ianuarie  guvernul de uniune naţională, convenit cu ONU.  

Cine conduce LIA?

Guverrnul de la Tobruk l-a numit pe Bouhadi în fruntea LIA în octombrie 2014, care a decis să-şi mute în Malta echipa însărcinată cu investiţiile, doar 7 persoane, dar care deţin cheile Fondului suveran. Pentru Abdulmajid Breish este vorba de o instituţie paralelă, în exil, care nu există: „Acest grup a plecat în străinătate, a duplicat hârtii cu en-tête LIA şi a falsificat ştampila oficială”. Fals, ripostează Bouhadi: „Numirea mea vine de la singurul guvern recunoscut internaţional. Este foarte important, pentru că este singurul mod de protejare a Fondurilor, esenţial deţinute în afara Libiei”. În iulie 2015, Hassan Bouhadi, preşedinte al LIA, a vizitat în Tunis un număr de şefi de misiuni europene pentru Libia, pentru a explica în ce punct guvernanţa LIA este solidă şi protejează activele poporului libian contra falselor acuzaţii şi bulversărilor politice. În urmă cu câteva zile, surse din servicii secrete occidentale anunţu că Al-Thani a schimbat preşedintele LIA.

 Acest război pentru controlul LIA, care echivalează cu PIB-ul Libiei, ar fi putut rămâne ascuns dacă la Londra nu ar fi avut loc un proces important pentru viitorul fondului suveran. Din 2014, LIA urmăreşte în justiţie Goldman Sachs şi Societe Generale. Cele două bănci sunt acuzate că i-au vândut produse financiare  cu risc în epoca dictatorului Gadhafi, care au dus la pierderi de mai multe miliarde de dolari.

Moarte misterioasă la Tripoli

În vârtejul malversaţiunilor financiare de după căderea lui Gadhafi, la Tripoli a fost asasinat în 2012 un fost colonel francez din Legiunea străină, reconvertit în comerţul cu arme şi informaţii – Hugues de Samie. Condiţiile morţii sale rămân tulburi, dar mulţi cred că a fost victima unui „contract”. Nu se cunoaşte mobilul asasinului prezumptiv al colonelului francez, un tânăr care se prezenta la Tripoli ca Mohammed al Kordi („Kurdul”). Apropiaţii lui Hugues de Samie au reconstituit condiţiile morţii sale: după ce şi-a parcat maşina în faţa domiciliului, un apartament aflt la primul etaj al unei case individuale, Hugues de Samie a fost urmărit. În capătul scărilor, el s-a întors şi s-a angajat într-o luptă cu agresorul său care a tras cinci gloanţe, din care unul chiar în inimă. Apropiaţii victimei au estimat că a fost o armă Skorpion de fabricaţie cehă sau un Uzi de fabricaţie israeliană. Ambele variante, arme de gardă de corp, nu de genul celor folosite de drogaţi sau jefuitori. „Nu afost ucis la întâmplare”.

Autorităţile libiene au arestat presupusul asasin fără a avea vreo pistă precisă, dar surse franceze au făcut o legătură între activităţile lui Hugues de Samie pentru întreprinderea normandă CMN (Constructions mecaniques de Normandie) şi moartea sa. De Samie lucrase mulţi ani pentru şantierul lor la Tripoli pentru a convinge marina colonelului Gadhafi să modernizeze cinci fregate de luptă achiziţionate în 1970 şi să cumpere altele noi, mai moderne. Această activitate devenise posibilă după ridicarea embargoului asupra vânzării de arme Libiei şi era perfect legală. Hugues de Samie a părăsit CMN pentru societatea EPEE (Experts partenaires pour l’entreprise a l’etranger) pentru a folosi în profitul său şi al companiei excepţionala sa reţea relaţională.

Colonel în Legiunea străină, De Samie a fost în misiuni de pace sau în războaie îndepărtate, în Ciad, Emiratele Arabe Unite, trecând prin Republica Centrafricană, Djibouti, Cambodgia, Bosnia, Kosovo, Senegal şi în final în Libia. Aici avea legături bune atât în rândul oamenilor vechiului regim, cât şi al ex-rebelilor. De aici şi dificultatea stabilirii motivelor pentru care cineva a angajat un asasin plătit pentru a-l lichida pe fostul colonel francez. Dar, se pare că totul duce spre banii lui Ghadafi şi serviciile secrete franceze.