Printr-un proiect de instrucţiune, ASF vrea să limiteze riscurile celor care au de-a face cu brokeriii ce promit marea şi sarea din pariurile pe cursul valutar. Marja minimă de 5% (garanţia depusă ca procent din valoarea tranzacţiei) şi regulile impuse pentru oferirea de servicii nesolicitate sunt principalele noutăţi.
Nu te-a sunat nimeni să-ţi ofere acţiuni Facebook, o speculaţie irezistibilă pe cursul aurului, petrolului ori principalele perechi valutare? N-ai dat cu nasul de reclamele de pe net din care afli că Mariana, o coafeză obişnuită, câştigă cât salariul tău pe lună din speculaţiile ei săptămânale pe lira sterlină? Ne-am mira să nu fi avut până de acum de-a face cu piaţa Forex, într-un fel sau altul. Mulţi şi-au pierdut repede banii tentaţi cu mirajul unor câştiguri mari (cu riscuri pe măsură, evident) sau momiţi să tranzacţioneze des pentru a plăti repetat comisioane apreciabile. Proiectul de instrucţiune ASF, ce s-a aflat în dezbatere publică până pe 11 august aduce 2 noutăţi.
În primul rând taie puţin din lungimea momelii celor care vând îmbogăţirea prin Forex. Marja minimă nu poate fi sub 5%. Marja este o garanţie depusă de pariorul pe perechi valutare, mărfuri, indici, etc din care suportă variaţiile de preţ ca şi când ar avea “investită” toată valoarea contractului. De exemplu, se practică frecvent marja de 1%, ceea ce înseamnă că poţi tranzacţiona valori de 100.000 dolari depunând o garanţie minimă de numai 100 dolari. La o oscilaţie de 1% favorabilă (ai pariat pe creşterea euro faţă de dolar iar piaţa s-a mişcat în acest sens) se puteau dubla banii dar la o mişcare de 1% neanticipată pierdeai toţi banii.
În al doilea rând, ASF pune puţină ordine în modul în care se pot oferi servicii nesolicitate. Contactarea potenţialilor clienţi se poate face doar de către intermediari înscrişi în Registrul ASF, doar în legătură cu instrumente financiare necomplexe şi respectând câteva reguli elementare: brokerul trebuie să se prezinte, să indice la ce societate activează, să ceară permisiunea pentru continuarea convorbirii şi să se conformeze dacă interlocutorul refuză, să nu exercite presiuni (“ratezi ocazia vieţii dacă nu te grăbeşti!”n.n.) şi să înregistreze toate convorbirile avute.
Din păcate, din proiectul ASF lipseşte partea privind conţinutul mesajelor publicitare-concepute pentru a stimula pofta de câştig minimizând riscurile. Poate că şi coafeza Mariana, care ne zâmbeşte din reclamele Forex, ar trebui să menţioneze obligatoriu, ca în reclamele la fondurile mutuale, că “performanţele trecute nu reprezintă garanţii pentru cele viitoare”.