3.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe riscuri includ finanţările nerambursabile?

Ce riscuri includ finanţările nerambursabile?

Guvernul a aprobat majorarea bugetului pentru schema de minimis de la 400 la 500 milioane lei. Este vorba de finanţări nerambursabile pentru IMM-urile care creează minimum 5 locuri noi de muncă şi le menţin pe cele vechi cel puţin 3 ani. Pentru firmele care devin neprofitabile în acest interval programul are însă două tăişuri.

Fondul destinat finanţărilor nerambursabile pentru companiile care fac investiţii şi generează noi locuri de muncă a fost majorat cu 100 milioane lei, plata ajutorului efectuându-se până la finele anului 2015, în loc de 2016, cum era prevăzut anterior. Sumele sunt de maximum 200.000 euro pentru IMM-urile care creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiţiei şi păstrează simultan vechile locuri de muncă şi de maximum 100.000 euro pentru firmele ce creează 5 locuri noi de muncă. Dintre acestea, cel puţin două, respectiv trei locuri de muncă trebuie să fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni. În plus, IMM-urile trebuie să nu mai fi primit ajutoare de minimis pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (anul fiscal în curs şi 2 ani anteriori) sau, în cazul în care au beneficiat de acestea, suma să nu fi depăşit plafoanele menţionate. De asemenea, nu trebuie să aibă datorii la stat, să nu fie în executare silită, insolvenţă, faliment, dizolvare, lichidare. Ajutoarele de minimis reprezintă 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate pentru finanţare Autorităţile estimează o creştere a numărului de IMM-uri beneficiare de ajutor de 
minimis, la aproximativ 2.000. Guvernul a mai acordat ajutoare de minimis între 2007 şi 2011 (atunci nu au fost însă condiţionate de generarea de noi locuri de muncă) în valoare totală de 100 milioane euro, suma fiind epuizată cu un an mai devreme decât termenul de închidere a programului prin aprobarea a 905 proiecte. Deschiderea sesiunii de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare se va face pe 28 august.

Aparent, toată lumea ar vrea să primească bani nerambursabili, mai ales dacă sunt investiţi într-o afacere profitabilă. Dacă însă afacerea proaspăt finanţată intră într-o pasă proastă, nu mai vinde ca înainte sau are pierderi, banii primiţi se duc repede. De exemplu, dacă plăteşte 1.000 lei salariu net pentru 5 angajaţi noi pentru care a primit 100.000 euro fonduri nerambursabile, IMM-ul va cheltui lunar 1.767 lei x 5 = 8.835 lei, iar în 3 ani factura urcă la 318.060 lei sau 95.500 euro. Ţineţi cont că la suma respectivă se adaugă costurile menţinerii pe posturi a vechilor angajaţi.

 

Cele mai citite

Cei trei ucraineni rătăciți în Munții Maramureșului au fost găsiți și recuperați

Cei trei ucraineni care au trecut marţi seară graniţa în România prin Munţii Maramureşului, în condiţii meteo extreme, şi care au cerut ajutorul autorităţilor...

Prăbușirea unui pod în Brazilia a făcut patru morți. Risc de poluare cu acid sulfuric pe un râu alăturat

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei a făcut patru morţi, iar 13 persoane sunt date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, care se...

Președintele Israelului, Isaac Herzog, vrea un acord „prin toate mijloacele” pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas

Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie "prin toate mijloacele" un acord privind ostaticii deţinuţi de peste un an...
Ultima oră
Pe aceeași temă