6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTimişoara: Aproape 400 de vizitatori în prima zi a controversatei expoziții "Our...

Timişoara: Aproape 400 de vizitatori în prima zi a controversatei expoziții „Our Body”

 Aproximativ 400 de persoane au vizitat în prima zi controversata expoziție intitulată "Our Body: Universul interior”, deschisă vineri la Muzeul Banatului din Timișoara, la care sunt prezentate corpuri umane plastifiate şi peste două sute de organe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Muzeului Banatului, vineri, ziua în care a fost deschisă expoziția "Our Body: Universul interior”, s-au înregistrat circa 400 de vizitatori, cifra fiind mai mare decât în cazul altor expoziții.

De asemenea, câţiva vizitatori stăteau la coadă chiar și sâmbătă dimineața, înainte de deschidere, ceea ce i-a surprins pe angajații muzeului.

"Mi s-a comunicat că au venit deja aproximativ 400 de persoane. Este foarte bine. Este un număr mai mare decât în cazul altor expoziții. De asemenea, azi dimineață (sâmbătă – n.r.) expoziția ar fi trebuit să se deschidă la ora 10.00, iar eu când ajuns la 10 fără un sfert deja aveam un grup de șapte persoane care ne aștepta. Ne-a luat și pe noi puțin prin surprindere, că abia am deschis expoziția”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Adriana Zanfir, reprezentant al Muzeului Banatului.

Expoziția este deschisă în perioada 5 februarie – 28 aprilie, zilnic, între orele 10.00 – 22.00.

Un bilet costă, în timpul săptămânii pentru adulți – 45 de lei, iar la sfârşitul de săptămână 54 de lei. Studenții și pensionarii pot vizita expoziția cu un bilet de 35 de lei, de luni până vineri, și de 45 de lei la sfârșit de săptămână. Pentru cei care au vârste cuprinse între 7 și 18 ani prețul este cuprins între 28 și 34 de lei, în funcție de ziua vizitei. Micuţii care nu au împlinit 7 ani au acces gratuit.

Societatea Timișoara cerea ca expoziţia să nu fie deschisă, întrucât prezintă corpuri umane reale, specimenele aparținând unor oameni care au murit în China. În opinia Societății Timișoara, expunerea unor cadavre în ipostaze uneori "ilare” contravine credințelor tradiționale ale poporului român.

Organizatorii expoziției, însă, au declarat că aceasta are menirea de a atrage atenţia vizitatorilor asupra felului în care se îngrijesc.

 

Cele mai citite

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă