6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăTechImplozie în PSD Timișoara

Implozie în PSD Timișoara

Cu mai puțin de o jumătate de an înaintea alegerilor locale, conducerea PSD Timișoara a făcut implozie. Președintele organizației municipale, Sebastian Răducanu, al cărui nume fusese menționat drept posibil candidat la Primărie, a decis să renunțe la conducerea organizației municipale. El a decis să facă acest gest după ce viceprimarul PSD al Timișoarei, Traian Stoia, a decis să treacă peste decizia conducerii organizației municipale a partidului său, care stabilise că toți aleșii locali social-democrați din Timișoara se vor abține de la vot.

Traian Stoia a hotărât să voteze bugetul local propus de primarul PNL, Nicolae Robu. În aceste condiții, Sebastian Răducanu a trimis un comunicat de presă, în care anunța că „având în vedere situația creată recent în plenul Consiliului Municipal Timișoara, când viceprimarul PSD, domnul Traian Stoia, a girat un buget care riscă să aducă orașul nostru în incapacitate de plată, încălcând grav principiile social-democrate și disciplina de partid, am decis să îmi ­înaintez demisia din funcția de președinte al Organizației Municipale Timișoara a Partidului Social-Democrat. Am luat această decizie pentru a da un semnal de responsabilitate și de schimbare a modului în care înțelegem să facem politică. Rămân în continuare vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Timiș, urmând să mă implic în proiectele politice importante ale partidului”.

Demisia sa a fost urmată de retragerea din funcție a liderului consilierilor locali ai PSD Timișoara, Alfred Simonis. El a afirmat că își asumă responsabilitatea pentru situația creată, de aceea a decis să renunțe la această poziție. Alfred Simonis va rămâne, însă, consilier local și membru al PSD.

Deputatul Bîrsășteanu a ­devenit președinte interimar

În aceste condiții, conducerea organizației județene PSD Timiș a decis să îl numească președinte interimar al orga­nizației din Timișoara pe deputatul Florin Bîrsășteanu. Numele medicului timișorean a fost pomenit drept posibil candidat la Primărie, alături de cel al fostului președinte, Sebastian Răducanu. Deputatul bănățean a mai condus și în trecut, cu titlu interimar, cea mai importantă organizație a PSD din Banat. Conflictul de la vârful PSD Timișoara vine în contextul în care acest partid se află într-o situație dificilă. Plecarea din politică a socrului lui Victor Ponta, fostul senator Ilie Sârbu, a lipsit PSD de unul dintre cei mai experimentați lideri.

La rândul său, președin­tele PSD Timiș, fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Grindeanu, refuză să candideze la Primăria Timișoara, în condi­țiile în care un eventual eșec la alegerile locale i-ar zdruncina poziția politică. Și asta deși Sorin Grindeanu are o experiență vastă în administrația locală. În aceste condiții, în competiția locală pentru cea mai importantă primărie a Banatului, PSD intră cu organizația municipală decimată de demisii, cu un conflict serios între unii dintre liderii locali și viceprimarul Traian Stoia și lipsită de aportul unora dintre liderii căliți în bătăliile electorale purtate în ultimele două decenii și jumătate.  

"Având în vedere situația creată recent în plenul Consiliului Municipal Timișoara, când viceprimarul PSD, domnul Traian Stoia, a girat un buget care riscă să aducă orașul nostru în incapacitate de plată, încălcând grav principiile social-democrate și disciplina de partid, am decis să îmi înaintez demisia din funcția de președinte al Organizației Municipale Timișoara a Partidului Social-Democrat. Am luat această decizie pentru a da un semnal de responsabilitate și de schimbare a modului în care înțelegem să facem politică.“ Sebastian Răducanu, fost președinte PSD Timișoara

 

 

Cele mai citite

Italia cucerește Billie Jean King Cup! Paolini și Bronzetti, eroinele finalei

Italia a devenit campioană în Billie Jean King Cup 2024, după ce a învins Slovacia cu un categoric 2-0 în finală, pierzând doar 9...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

Scutirea de impozit pe câștigurile crypto în România ar putea aduce la lumină sute de milioane de euro

Investitorii în criptomonede din România ar putea declara câștiguri de câteva sute de milioane de euro, grație excepției fiscale adoptate recent, care elimină impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă