Joaca de-a unirea

Pentru unii, interesul naţional este ca Republica Moldova să fie integrată în spaţiul occidental cât mai repede, iar pentru alţii interesul naţional este ca Republica Moldova să se unească cu România.

În ultimii ani, preşedintele Traian Băsescu a folosit prilejul şcolilor de vară destinate ro­mânilor din afara graniţelor pentru decla­ra­ţii privind Republica Moldova. Anul acesta n-a fost o excepţie. Totuşi, preşedintele n-a spus lucruri noi. El a repetat declaraţii mai vechi, a nuanţat alte afirmaţii ale domniei sa­le. Chiar şi aşa, ultimele declaraţii ale d-lui Băsescu vin după vizita la Chişinău, du­pă alte interviuri comentate, la rândul lor, în fel şi chip.

Avalanşa de declaraţii i-a făcut pe mulţi co­mentatori de la Bucureşti şi Chişinău să vor­bească despre contururile unui mare pro­iect unionist, al cărui fir roşu ar trece prin viitoarea cetăţenie moldovenească a d-lui Bă­sescu şi prin aducerea în fruntea proas­pă­tului partid proprezidenţial a unui tânăr po­litician care s-a născut în Ucraina sovietică, sudul Basarabiei istorice. Până şi unii di­plo­maţi străini acreditaţi în cele două capitale au început să se întrebe serios despre exis­tenţa unui astfel de plan. Interesul acestora ar trebui să pună pe gânduri atât România, cât şi Republica Moldova.

Cu o agendă internaţională atât de încăr­cată, plină de evenimente dramatice care se produc în diverse colţuri ale lumii, cu o cri­ză economică prelungită care generează ten­siuni sociale, unele cancelarii ar putea să nu mai aibă timp şi energie pentru nuanţe, expediate de regulă în subsolul depeşelor di­plomatice, şi să înţeleagă ad litteram afir­maţiile făcute la Bucureşti sau Chişinău. Un pretext pentru amânarea sine die a sem­nării documentelor ce vor fi parafate la Vil­nius, cu ocazia summit-ului Parteneriatului Estic, va fi oricând îmbrăţişat de un guvern european, depăşit de problemele pe care i le pune criza. Şi astfel de guverne nu sunt pu­ţine. Din memoria instituţională a multor cancelarii n-a dispărut cu totul tema „Ro­mânia, stat cripto-anexionist“.

Citiţi continuarea în Revista 22.