Aparent, ar fi motive de bucurie: salariul mediu net a crescut în termeni reali (extrăgând deci inflaţia) cu 17% din iunie 1991 până în iunie 2013. Practic, orăşenii au ieşit în pierdere: dincolo de ritmul diferit de creştere a preţurilor urban-rural, numărul angajaţilor din economie s-a înjumătăţit iar familia medie are mai puţine resurse financiare decât în urmă cu 22 de ani.
Vă mai amintiţi faimoasa sută de lei, cu Bălcescu pe fond albastru? Dacă băgăm inflaţia din ultimii 22 de ani în bancnota în cauză, BNR ar trebui să tipărească una de 165774 lei vechi, sau 16,57 lei noi pentru a indexa valoarea din iunie 1991 cu inflaţia (găsiţi pe site-ul Institutului de Statistică un calculator interesant, puteţi updata cu el preţurile la inflaţie între 1990-2013). Revenind la oile noastre inflaţioniste, evoluţia indicelui preţurilor de consum în această perioadă arată o devalorizare a leului de 99,94%. Cum a evoluat puterea de cumpărare în acest interval? Salariul mediu în iunie 1991 era de 8.263 lei (vechi). Indexându-l cu inflaţia şi transformându-l în lei noi, în iunie 2013 acesta ar fi trebuit să ajungă la 1.370 de lei. Surpriză, din datele INS acesta a fost în iunie de 1606 lei! Cu alte cuvinte ne-a crescut puterea de cumpărare cu 17%. Aşa să fie în realitate?
Un duş rece
Răspunsul scurt este: depinde…Există o diferenţă substanţială între viteza cu care aleargă preţurile în mediul urban şi cea din rural. De exemplu, inflaţia ultimilor 22 de ani a fost de 165774% dar serviciile s-au scumpit cu 340863% iar mărfurile nealimentare cu 178946%. Interesant de remarcat este că, potrivit metodologiei INSSE, energia electrică, gazele, energia termică nu sunt incluse la capitolul servicii, ci la…mărfuri nealimentare. În schimb, la servicii intră apa, canalul, salubritatea (ca şi transportul urban şi interurban, poşta şi telecomunicaţiile, etc)! Inflaţia pe servicii ar fi explodat în acest niterval dacă gazele, energia electrică, cea termică nu erau camuflate în “mărfuri nealimentare”. De ce pomenesc de servicii şi utilităţi? Pentru că un orăşean cheltuie mult mai mult decât un locuitor din mediul rural cu ele, deşi n-avem o inflaţie calculată defalcat urban-rural ca să demostrăm negru pe alb asta.
Detaliul esenţial este altul: în 1991 mai existau încă 8 milioane salariaţi iar acum mai sunt doar 4,3 milioane (în companiile cu mai mult de 4 angajaţi, exceptând serviciile speciale şi munca la negru). Chiar dacă puterea de cumpărare a salariului mediu a crescut cu 17% în termeni reali în ultimii 22 de ani, veniturile familiei medii sunt probabil mai mici pentru că numărul celor care aduc venituri a scăzut.
Tragem linie
Dacă ai fost agricultor “single” în ultimii 22 de ani, remunerat cu salariul mediu pe economie, trăieşti mai bine. Dacă sunteţi un cuplu din mediul rural, poate trăiţi mai bine (dacă ambii parteneri aduc venituri din salariu), poate nu. Dacă eşti orăşean necăsătorit şi ţi-ai păstrat serviciul în ultimii 22 de ani e posibil să nu trăieşti mai rău acum ca în 1991. Dacă vă încadraţi în familia medie de la oraş, cu cheltuielile corespunzătoare, facturile la utilităţi aferente, rate (astea nu apar în coşul de consum pe baza căruia se calculează inflaţia), etc-şansele să aveţi acum o putere de cumpărare mai mare ca în 1991 sunt mici (poate doar dacă unul dintre cei doi, deşi nu este salariat, lucrează la negru sau.. trimite bani acasă din Spania).
Să mai spunem, în încheiere, că vinovată pentru pierderea a 99,94% din valoarea monedei în ultimii 22 de ani este BNR (nu Guvernul ţinteşte inflaţia, nu?) în timp ce meritele pentru creşterea puterii de cumpărare a salariului mediu cu 17% trebuie căutate în altă parte (efectele aderării la UE, raporturile dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii, etc)
