Una dintre problemele turismului estival din România este scăderea din ce în ce mai accentuată a sejurului mediu. Sejurul mediu nu mai este de aproape două săptămâni, ca în perioada de dinainte de 1989, ci se rezumă la câteva zile. ”Durata medie a şederii în semestrul l 2013 a fost de 2,2 zile la turiştii români, în timp ce la turiştii străini a fost de 2 zile”, se arată în buletinul pentru luna iunie al Institutului Naţional de Statistică. Scădere este de aproape jumătate de zi şi faţă de perioada similară a anului trecut. Ea este pusă în primul rând pe seama scăderii puterii de cumpărare a turiştilor. Nici guvernanţii însă nu au dat o mână de ajutor pentru a schimba această situaţie. Mai mult, unele din acţiunile lor sunt parcă luate tocmai pentru a promova turismul de weekend. Cea mai recentă decizie în acest sens este anularea taxei de trecere a podului de peste Dunăre, la Feteşti, de vineri până luni la ora 14.00. În restul zilelor, taxa se plăteşte. Măsura a fost luată după ce şoferii au aşteptat circa două ore în trafic, pentru a plăti taxa. Cozi kilometrice s-au înregistrat şi lunea trecută, pe sensul spre Bucureşti. Din păcate, o astfel de măsură are rolul de a încuraja în special turismul de weekend.
Preferat de primar
Turismul de weekend este preferat şi de primarul Constanţei. „Turismul în Mamaia este în proporţie de 60% turism săptămânal şi 40% turism de weekend. Sunt unii care spun că dom’ le, ce să facem, este turism de weekend. N-ar trebui să-l facem săptămânal? Nu”, a spus Mazăre. El a explicat că dacă staţiunea ar fi plină de luni până luni cu turişti care stau o săptămână, toţi turiştii de weekend nu ar mai veni şi s-ar duce în altă parte. Mazăre apreciază că la Mamaia merg vara în fiecare weekend aproximativ la 10-12.000 de turişti. „Mie personal, ca primar şi ca administrator al staţiunii îmi convine să îmi vină patru weekenduri, câte două zile în timpul săptămânii, nişte oameni care cheltuiesc, vin cu amanta, cu prietenii, lasă bani, merg în restaurante. Mie îmi convine lucrul ăsta”, a mai spus primarul Constanţei, la începutul acestui sezon.
Dezavantaj: aglomeraţie şi haos în trafic
Printre dezavantajele turismului de weekend se numără încasările sub potenţial ale hotelierilor. Cu două sau trei nopţi ocupate din şapte nu pot spera le venituri foarte mari. Un alt dezavantaj este aglomeraţia de la finalul săptămânilor. Când aproape 200.000 de turişti se înghesuie pe litoral într-o singură zi, traficul devine un coşmar. Într-o sâmbătă seară normală din vârf de sezon, de exemplu, în staţiunea Mamaia se circulă bară la bară, iar găsirea unui loc de parcare este cu adevărat o misiune imposibilă. ”Acest tip de turism blochează exact zonele de care litoralul românesc ar avea mai multă nevoie şi anume turiştii străini şi sejururile mai lungi. Anul trecut a fost unul bun pentru Litoral pentru că a fost ajutat şi de vreme şi de faptul că autostrada a făcut ca accesul spre coastă să fie mai facil. În acest context, nu cred că Litoralul are capacitatea de a avea un sezon semnificativ mai bun, având în vedere constrângerile legate de turismul de week-end”, a declarat şi Dragoş Anastasiu, investitor în turism, pentru Agerpres.
Preşedintele, turist de weekend pe litoral
Unul dintre cei care îşi petrecere cu regularitate sfârşituri de săptămână pe litoral este chiar preşedintele Traian Băsescu. Acesta a fost chiar zilele trecute în Neptun, împreună cu familia.