5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialCum construim un deck de 30 mp

Cum construim un deck de 30 mp

Deck-ul reprezintă o alegere încă inedită pentru grădinile de la noi. Percepţia comună este aceea că el reprezintă o soluţie de amenajare exterioară costisitoare, pe care o găsim numai în grădinile amenajate de specialişti, cu un buget extravagant.

În parte, lucrurile stau aşa. Dar trebuie menţionat că o asemenea construcţie se poate face şi cu cheltuieli mici fără a face mari compromisuri faţă de aspectul final. Totul este să ştiţi mai multe lucruri despre pardoseala de exterior, poziţionarea optimă, materialele din care este confecţionată şi cum se realizează montarea.

Avantajul deck-ului este că puteţi să aduceţi afară tot mobilierul de care aveţi nevoie, fără ca el să fie afectat de poziţionarea direct pe gazon. De asemenea, de multe ori terenul este denivelat sau în pantă, iar în acest caz singura soluţie ca mobilierul să stea drept este cea a unui deck.

Pentru construcţie aveţi mai multe opţiuni. În primul rând, lemnul. E materialul clasic pentru pardoseli exterioare şi cel mai frumos. Dacă folosiţi lemn netratat, spălaţi-l bine cu o perie înainte! Altfel, e posibil ca la prima ploaie să iasă taninul din el, colorând fibra.

În cazul unui buget redus, puteţi să folosiţi lemn de pin, pe care puteţi să-l rindeluiţi, să-l băiţuiţi şi să-l lăcuiţi singuri. Dacă însă beneficiaţi de un buget mai mare, atunci vă puteţi gândi la o esenţă exotică, deoarece este extrem de dură şi de rezistentă la apă.

Iată câteva sugestii: Bangkirai, Massaranduba, Ipe sau Cumaru. Şi aceste esenţe au nevoie de protecţia anuală oferită de grundurile şi uleiurile speciale, deoarece în timpul iernii vor sta mult timp la dispoziţia intemperiilor.

Dacă  doriţi un deck  impermeabil, foarte rezistent la şocuri, condiţii meteo şi murdărie, atunci vă puteţi gândi la PVC. Iar dacă această variantă vi se pare prea „artificială”, atunci e cazul să vă gândiţi la un material obţinut prin combinarea lemnului cu plasticul.

Deck-urile de dimensiuni mici se pot construi eventual împreună cu un prieten, doi. Înainte de a vă apuca de treabă, asiguraţi-vă că aveţi tot ce vă trebuie: materiale, sculele necesare şi consumabilele pe care le veţi folosi (cuie, plăcuţe de prindere, holtzşuruburi, creion şi sfoară de marcat etc.). Apoi, dacă este cazul, nivelaţi suprafaţa pe care o veţi placa cu lemn.

În situaţia pe care o prezentăm aici, deck-ul a fost construit în curtea unei case din Bucureşti. Curtea era pavată cu dale din beton care nu erau tocmai plane. Cu toate acestea s-a decis ca ele să fie păstrate ca bază.

Etape de lucru:

Construirea structurii

Structura de bază a fost realizată din grinzi de 10×10 cm. Din acestea au fost realizaţi atât popii, cât şi grinzile orizontale. Popii au fost măsuraţi şi tăiaţi în aşa fel încât să compenseze denivelările pavajului de bază.

Băiţuirea structurii

După ce structura a fost definitivată (fiecare îmbinare dintre grinzi şi popi a fost ranforsată cu profile metalice de colţ), aceasta a fost băiţuită. Operaţia este obligatorie pentru a proteja acest lemn la care nu veţi mai avea acces.

Montajul filelor din lemn

Pe grinzile orizontale au fost bătute scândurile din lemn ale deck-ului. Cuiele au fost bătute cât mai aproape de jumătatea scândurii-suport. Distanţa dintre scânduri a fost păstrată cu ajutorul a două distanţiere pentru fiecare dintre cele două capete de scândură.

Finisarea deck-ului

După montaj, suprafaţa din lemn a fost bine curăţată. Deoarece scândurile au fost date înainte de fixare cu o mână de baiţ, la final ele au fost finisate doar cu un strat de lac colorat.

Costuri materiale:

20 de grinzi 10x10x400 cm   18 lei/buc = 360 lei

30 mp de scândură (4x10x400 cm)       = 1000 lei

5 litri baiţ = 200 lei

3 litri lac colorat = 150 lei

 

 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă