Normele privind aplicarea legii votului prin corespondenţă au fost adoptate joi de Guvern, care a stabilit modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot pentru românii din afara graniţelor. „Sunt câteva clarificări pentru votul prin corespondenţă, legea care a fost votată anul trecut. Sunt clarificări metodologice, organizatorice pe care le aduce AEP şi care, evident, sunt aprobate prin hotărâre de guvern”, a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt al Executivului, potrivit Mediafax.
Astfel, românii din străinătate, care vor să voteze prin corespondenţă, vor primi un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranţă care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior şi certificatul de alegător. Plicul interior, în care va fi introdusă opţiunea alegătorului, va conţine un autocolant cu menţiunea „VOTAT”. În hotărârea aprobată în şedinţa de joi este stabilit şi rolul Poştei Române. „De asemenea, se clarifică modul prin care ordonatorul de credite stabileşte serviciile şi cheltuielile care rezultă din aceste servicii”, a mai spus Suciu.
Potrivit documentului, impactul financiar referitor la aplicarea legii nu poate fi estimat în acest moment deoarece depinde de numărul de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care îşi vor exprima opţiunea de a vota prin corespondenţă şi vor depune cereri de înscriere în Registrul electoral, în acest scop.