UPDATE 16,00: Cătălin Predoiu, liderul PNL București, a anunțat pe Facebook intenția lui de a respecta "mandatul primit din partea PNL".
"Intențiile de vot ale bucureștenilor și înțelepciunea politică a colegilor Cristi Bușoi și Ludovic Orban au impus formula pentru candidatura PNL pentru funcția de Primar General al Capitalei. Îi mulțumesc lui Cristi pentru eforturile depuse și lui Ludovic pentru consecvența de care a dat dovadă. Mulțumesc tuturor colegilor și prietenilor pentru sprijinul moral și sfaturile înțelepte pe care mi le-au acordat cu bună credință. A fost o perioadă complicată pentru mine.Cred în deciziile pe care le-am luat împreună cu colegii din conducerea PNL. Am spus în decembrie ce voi face și am făcut ceea ce am spus. Vom respecta calendarul stabilit și la începutul lunii martie vom avea și candidații pe sectoare. Mă voi ține de mandatul primit din partea Consiliului Național al PNL", a scris Cătălin Predoiu.
Comisia de unificare a PNL l-a propus, luni, pe deputatul Ludovic Orban, pentru candidatura la Primăria Capitalei.
Potrivit surselor citate, Orban este cel mai bine cotat în sondajul efectuat de PNL privind candidatura la Primăria Capitalei. Nominalizarea trebuie validată de Biroul Politic Naţional al PNL. Inițial, PNL Bucureşti l-a nominalizat pe Cristian Buşoi drept candidat la Primăria Capitalei.
Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a transmis locuitorilor capitalei „să reflecteze și să acționeze”, astfel încât Primăria Capitalei să nu ajungă din nou în mâinile unei administrații „corupte”.
Principul schimbării candidaturii este să asigure cele mai mari șanse pentru PNL, a mai notat Predoiu.
„Nu avem voie să cedăm nicio șansă PSD-ului să pună mâna pe Primăria Capitalei”.
Totodată, Cristian Bușoi a declarat că „victoria din București va cântări greu” în alegerile locale.
„Victoria PNL la Primăria Capitalei este mai importantă decât orice proiect personal”, a mai spus Cristian Bușoi.
„Nu mă opresc, nu dezertez, doar predau ștafeta domnului Orban”, a mai transmis Bușoi.
În acest context, Ludovic Orban l-a felicitat pe Cristian Bușoi pentru campania pe care a dus-o. „Dacă Cristian Bușoi ar fi fost candidatul PNL la Primăria Capitalei, l-aș fi sprijinit”, a mai spus Orban.
El a explicat că în spatele deciziei sale se află o „viață de muncă”.
„Candidez nu ca să mă aflu în treabă, ci pentru că Bucureștiul are nevoie de o mână pricepută” și pentru ca cetățenii să trăiască într-o Capitală de Nivel European.
Întrebat dacă se așteaptă la susținerea președintelui Klaus Iohannis, Orban a spus că el s-a implicat în campania pentru alegerile prezidențiale și că l-a susținut.