UPDATE 22.00: Rusia „va face ce este necesar” pentru ca Damascul să respecte acordul de încetare a focului în Siria anunţat de Moscova şi Washington pentru 27 februarie şi speră că Statele Unite „vor face acelaşi lucru” cu grupurile rebelilor sirieni, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, informează AFP. „Vom face ce este necesar cu Damascul, cu autorităţile legitime siriene. Ne bazăm pe Statele Unite pentru a face acelaşi lucru cu aliaţii lor şi grupurile pe care le susţin”, a afirmat Putin în timpul unei alocuţiuni televizate.
UPDATE 21.30: Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a discutat luni la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin despre acordul de încetare a focului ce ar urma să intre în vigoare în Siria la 27 februarie, a anunţat Casa Albă. În timpul acestei convorbiri la cererea lui Putin, precizează executivul american, Obama a insistat asupra necesităţii respectării acordului de către toate părţile pentru „a uşura suferinţele poporului sirian” şi „a se concentra” pe lupta împotriva grupării Statul Islamic, notează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE 19.45: Un acord de încetare a focului în Siria va intra în vigoare la 27 februarie, potrivit unui comunicat comun ruso-american, difuzat de Departamentul de Stat de la Washington şi citat de AFP. Încetarea ostilităţilor în Siria intră în vigoare la 27 februarie la ora 00.00 (ora Damascului), se precizează în comunicat. Acordul privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic şi Frontul al-Nosra, reţeaua Al-Qaida în Siria.
„Încetarea ostilităţilor se va aplica părţilor implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta şi vor aplica termenii acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord”, se mai arată în comunicatul menţionat. Rusia şi SUA sunt copreşedinţi ai Grupului internaţional de sprijin pentru Siria, grup din care fac parte 17 ţări.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un „semn de speranţă pentru populaţia siriană”, dar a atras atenţia că mai sunt multe de făcut pentru punerea lui în aplicare.
========
Un acord de încetare a focului în Siria ar urma să intre în vigoare în ziua de 27 februarie, transmite agenţia de presă rusă TASS, citând canalul de televiziune Al-Jazeera, ce face referire la un document ce ar fi fost convenit între SUA şi Rusia. ”În acordul ruso-american se arată că un regim de încetare a focului în Siria va intra în vigoare începând cu ziua de 27 februarie”, a indicat postul menţionat, potrivit Agerpres.
Înţelegerea privind încetarea focului în Siria exclude grupările teroriste Statul Islamic şi Jabhat al-Nusra. Potrivit Al-Jazeera, documentul ruso-american conţine şi un apel către toate părţile şi grupările siriene care sunt de acord cu acest armistiţiu să înceteze focul la miezul zilei de 26 februarie.
Secretarul de stat american John Kerry anunţa duminică, la Amman, că a avut o nouă convorbire la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov şi că, „în principiu, ei au ajuns la un acord provizoriu asupra modalităţilor unei încetări a ostilităţilor în Siria care ar putea începe în zilele următoare”. John Kerry adăuga, potrivit AFP, că cei doi preşedinţi, rus şi american, ar putea discuta cât mai curând posibil punerea în aplicare a acestui regim de încetare a focului.