Premierul italian, Matteo Renzi, a anunţat luni că îi va propune preşedintelui francez, Francois Hollande, un ‘proiect foarte ambiţios’ de reformare a Uniunii Europene, el susţinând totodată că, în ceea ce priveşte Italia, ‘niciodată’ vreo altă ţară a UE nu a făcut atâtea reforme câte a făcut aceasta de când el este premier, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘Italia nu mai este o problemă a Uniunii Europene. Italia este puternică, solidă, dar mai are multe de făcut şi în consecinţă am acelaşi entuziasm ca în prima zi a mandatului’ în fruntea guvernului, a susţinut Renzi în ziua când se împlinesc doi ani de când a preluat şefia executivului de la Roma.
‘Niciodată, în nicio ţară a Europei, nu s-au realizat atâtea reforme într-un timp atât de scurt’, a insistat el, invocând reforma legislaţiei electorale, a administraţiei locale, învăţământului şi justiţiei.
Dar dincolo de Italia, Europa este cea care trebuie să se schimbe, consideră Matteo Renzi. ‘Europa ori îşi schimbă politica economică, abordarea privind imigraţia, modul în care gestionează însăşi ideea de comunitate, ori riscă să reducă la neant cea mai mare operaţiune de construcţie politică realizată vreodată’, a îndemnat el mai departe.
Ajuns în fruntea guvernului după ce a preluat conducerea Partidului Democrat (PD, de stânga), premierul Matteo Renzi a fost foarte vocal în ultima vreme. El a ameninţat statele est-europene la Consiliul European, şi din nou luni, că va face demersuri pentru a li se reduce din fondurile europene dacă refuză să primească migranţi. Duminică, într-o altă intervenţie, transmisă de agenţia EFE, el a criticat ‘egoismul unor ţări dominante’ în UE care susţin politicile de austeritate promovate mai ales de Germania.
De altfel, şi anul trecut a fost marcat de neînţelegerile pe care le-a avut cu Comisia Europeană şi cu Germania, care au cerut insistent guvernului de la Roma să respecte ţinta de deficit bugetar, mai ales că datoria publică a Italiei a ajuns la peste 130% din PIB, procent depăşit doar de Grecia. Dar Renzi a insistat la rândul său pe aplicarea unei politici de creştere economică şi a cerut executivului comunitar să-i ofere mai multă ‘flexibilitate’ bugetară şi să renunţe la politicile de austeritate pe ansamblul UE.
‘Italia lucrează la reconstrucţia idealului european’, a mai spus el în discursul de luni, anunţând totodată că îi va propune în scurt timp preşedintelui francez Francois Hollande un ‘proiect foarte ambiţios’ de reformare a Uniunii Europene. Cei doi se vor întâlni pe 12 martie la Paris, la un summit al liderilor socialişti.
Renzi nu a oferit detalii despre acest proiect, dar a menţionat că documentul se va baza pe ‘spiritul de la Ventotene’, o mică insulă în largul coastelor Romei, unde în anul 1941 a fost redactat manifestul pentru ‘o Europă liberă şi unită’. ‘Este locul unde a fost enunţat pentru prima dată conceptul Statelor Unite ale Europei’, a subliniat premierul italian.