Creditul bancar, misiune imposibilă pentru firme

Sistemul bancar din România este, probabil, unul dintre cele mai puţin transparente din întreaga Europă. Lipsa informaţiilor şi birocraţia excesivă reprezintă un impediment major pentru firmele locale care caută un credit.

După ce aduc la bancă un vraf de documente a căror obţinere presupune timp şi bani, mulţi solicitanţi de credit sunt respinşi în ultimul moment. De vină e opacitatea unui sistem bazat pe „acordul centralei“, notează o analiză a revistei Capital.

Birocraţia excesivă a existat dintotdeauna în sistemul bancar din România, însă a fost mai puţin vizibilă în perioada de boom economic, când băncile dădeau mai puţină importanţă departamentului de risc. Astăzi însă, după patru ani de la finalul „epocii de aur“ a creditelor, contractarea unui împrumut, mai ales atunci când vorbim despre persoane juridice şi în special în cazul firmelor mici sau mijlocii, a devenit o misiune imposibilă.

Unul dintre marile impedimente îl constituie lipsa transparenţei, băncile locale făcând rabat de la comportamentul perfect opac doar când sunt obligate prin lege (cum este şi cazul celebrei Ordonanţe nr. 50 a creditelor pentru persoane fizice).

Una dintre problemele sesizate în majoritatea sondajelor efectuate în rândul firmelor mici şi mijlocii din România o reprezintă numărul mare de documente pe care băncile le solicită pentru a acorda un credit şi, mai ales, lipsa surselor de informare în ceea ce priveşte costurile creditului şi garanţiile acceptate de bancă. De asemenea, potenţialii clienţi persoane juridice au la dispoziţie foarte puţine metode de a afla, în detaliu, ce acte sunt necesare pentru accesarea unui împrumut. Nici în cazul persoanelor fizice lucrurile nu sunt cu mult diferite, mai ales când este vorba despre împrumuturile imobiliare, cu excepţia celor pentru „Prima Casă“.

Cu acordul centralei

În ceea ce priveşte creditele pentru persoane juridice, discuţiile pe care potenţialul client le poartă cu angajaţii din sucursalele sau agenţiile băncii sunt prea puţin importante. Eventualul acord sub formă de preaprobare sau preaprobare financiară, primit de la un angajat din agenţie, are mai mult o valoare informativă care, până la urmă, poate induce în eroare şi poate costa clientul timp şi bani. Tiparul de funcţionare al băncilor din România presupune, în cazul majorităţii firmelor şi al unor categorii de clienţi persoane fizice, obţinerea unui acord final din centrala băncii.

Dacă vorbim de credite de valoare mare, acest ultim „OK“ este dat chiar de preşedintele băncii ori de un grup restrâns de manageri din vârful lanţului de conducere (comitet de credit). Tocmai de aceea apar situaţii în care administratori care au adus la bancă toate documentele solicitate (deloc puţine) şi care au fost informaţi că se califică pentru un credit află, uneori după mai bine de o lună de zile, că nu pot lua împrumutul, cererea fiind respinsă „din centrală“.

„Am alergat săptămâni întregi pentru a obţine actele cerute.

Am fost nevoit să convoc şi AGA pentru a obţine acordurile necesare, am dat bani pentru evaluări şi am pierdut timp preţios. Toate acestea pentru ca, în final, să fiu informat că o anumită persoană din vârful băncii a respins cererea de credit. Nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de toate acele acte încă de la început şi de ce am mai purtat atâtea discuţii şi corespondenţe cu diverşi angajaţi ai băncii dacă decizia finală stă în pixul unui om sau al unui grup restrâns de oameni?“, se întreabă administratorul unei firme cu cifră de afaceri de peste patru milioane de euro anual. Compania sa a încercat să obţină o linie de credit pentru nevoi curente, pentru care era dispusă să garanteze cu active imobiliare.

Agricultura, lovită în plin

Relevantă pentru felul în care băncile înţeleg să administreze relaţia cu clienţii lor persoane juridice este opinia managerilor de firme din domeniul agrar.

Părerea lor este importantă tocmai pentru că băncile afirmă că agricultura rămâne unul dintre puţinele domenii bancabile şi că încearcă să atragă cât mai mulţi clienţi pe această zonă. Şi totuşi, mai bine de 30% din fermieri spun că produsele bancare dedicate sunt greu de accesat.

Principala problemă nu o constituie costul creditelor (şi acesta mare faţă de alte ţări) şi nici măcar valoarea exagerat de mare a garanţiilor solicitate (situaţie despre care Capital a scris pe larg), ci birocraţia. Potrivit unui sondaj realizat de BCR pe 200 de fermieri, aproape 60% din solicitanţii de credit din zona agricolă spun că docu­mentaţia stufoasă este cel mai mare impediment, al doilea motiv generator de nemul­ţumiri este valoarea garanţiilor, iar cel de-al treilea – timpul îndelungat de răspuns. Altfel spus, două dintre cele trei „supărări“ principale ale fermierilor ţin de birocraţie.

Secretomanie

Dacă agricultorii, care fac parte din categoriile „favorizate“ cel puţin declarativ de către bănci, se plâng, situaţia nu poate fi foarte diferită în general. Şi nici nu este, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. Biro­craţia este a doua mare problemă identificată, după trans­parenţa în ceea ce priveşte costul creditelor.

Însă opacitatea nu este prezentă doar în zona costurilor, ci şi în privinţa garanţiilor solicitate, ori a documentaţiei necesare. Practic, până nu trece de primele întâlniri cu repre­zentanţi ai băncii, un administrator de firmă nu are de unde să ştie ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a se califica la un credit.

Această situaţie este scoasă în evidenţă de portalul conso.ro, care face o comparaţie între informaţiile postate pe site-urile băncilor din România şi cele care pot fi găsite pe site-urile aceloraşi bănci în alte ţări, inclusiv în ţările de prove­nienţă. De exemplu, arată cei de la Conso, în Ungaria, Raiffeisen pune pe site toate dobânzile şi comisioanele pentru creditele de investiţii, lucru care nu se întâmplă şi în România. Aceeaşi situaţie apare la o comparaţie între BRD şi Société Générale în Franţa, sau între OTP România şi OTP Ungaria. În fapt, conchide analiza, doar câteva bănci din România, printre care Volksbank şi ING, pun pe site informaţii detaliate despre costurile şi criteriile de calificare pentru firmele doritoare de împrumuturi bancare.

Incognito

Din felul în care se comportă băncile locale, rezultă că un manager doritor de credite ar trebui să meargă „în orb“ către bancă. Iluminarea se va petrece abia după mai multe întâlniri şi după o serie de acte prezentate.

De altfel, Capital a încercat să testeze deschiderea angajaţilor din agenţiile bancare în ceea ce priveşte informaţiile legate de creditele pentru IMM-uri. Am vizitat unităţi ale celor mai importante zece bănci din România şi în cazul uneia singure am reuşit, după o primă discuţie, să aflăm, fără detalii, ce documente sunt necesare şi care ar fi traseul pentru aprobarea creditului.

În rest, în mod absolut inexplicabil, angajaţii băncilor păzesc informaţii elementare ca pe un secret de stat. Potenţialul client, în acest caz reporterul Capital, este tratat aproape ca un potenţial escroc. Poate tocmai de aceea ni se spune, la o bancă mare: „Mai întâi veniţi cu actul constitutiv al firmei şi documente care să ateste calitatea dumneavoastră de administrator, iar după aceea vă dăm detalii“.

Aproape peste tot răspunsul este acelaşi, iar când întrebăm care ar fi traseul urmat de cererea noastră de credit, ni se răspunde că e vorba de proceduri interne.

birocraţie

Ce documente cer băncile IMM-urilor şi cine la aprobă

În cazul creditelor de investiţii, băncile solicită următoarele documente, cu mici diferenţe de la bancă la bancă:

– documentele financiare ale companiei: ultimele două situaţii financiare anuale depuse şi ultima balanţă de verificare pe anul în curs;

– acorduri de consultare la
Biroul de Credit pentru acţionarii majoritari şi administratori persoane fizice şi pentru persoana autorizată în relaţia cu banca;

– acorduri de consultare la Centrala Riscurilor de Credit pentru fiecare administrator persoană juridică şi pentru acţionarii majoritari persoane juridice;

 – certificat de atestare fiscală;

 – certificat constatator (dacă nu e adus de client, banca poate obţine certificatul constatator prin RECOM online);

– hotărârea AGA de contractare şi garantare credit;

 – actul de identitate al persoanei autorizate în relaţia cu banca
şi al terţilor garanţi (dacă este cazul);

– acte de proprietate ale imobilului adus în garanţie;

– poliţă de asigurare imobil pentru care este acordat creditul;

– în cazul liniilor de credit cu valori medii şi mari, se cere în plus şi un bilet la ordin în alb, avalizat de acţionarul majoritar.

centralizare

Etapele aprobării:

1. prescorarea companiei pe baza documentelor financiare (agenţie);

2. analiza dosarului de credit ce cuprinde documentele (sediul central);

3. evaluare imobil garanţie;

4. verificare raport de evaluare (sediul central);

5. stabilirea datei la care se va semna contractul şi semnarea efectivă.

65% din administratorii de IMM-uri din România spun că banca solicită prea multe acte pentru a aproba un credit.

60% din fermieri spun că se lovesc de birocraţia excesivă atunci când vor să contracteze un credit pentru investiţii.