Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a solicitat, marți, Consiliului General al Capitalei să își asume răspunderea pentru deschiderea Arenei Naționale. În acest context, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, Alexandru Ichim, a transmis că stadionul va fi reeschis doar în condițiile legii, informează Agerpres.
În scrisoarea deschisă publicată pe site-ul FRF, Burleanu transmite că instituția pe care o conduce își va asuma răspunderea pentru siguranță în caz de incendiu în organizarea evenimentelor sportive pe Arena Națională.
„Vom aplica același plan de pregătire cu succes a evenimentului ca și până acum și vom ține cont și de noile recomandări ale autorităților, dacă vor exista”, a adăugat el.
Astfel, Federația Română de Fotbal a cerut Consiliului General al Municipiului București să se alăture inițiativei prin care Primăria Capitalei „să-și asume aceeași răspundere” pentru organizarea evenimentelor sportive, în calitatea sa de proprietar al Arenei Naționale.
„Având în vedere ezitările și inconsecvența primarului General al Capitalei în privința rezolvării situației Arenei Naționale avem speranța că dvs., prin mecanismul decizional al CGMB, veți suplini indecizia Primarului General printr-o hotărâre de Consiliu”, mai arată sursa citatăă.
Totodată, FRF atrage atenția că o criză „lungită peste măsură” ar putea duce la ridicarea dreptului de organizare al Campionatului European de Fotbal din 2020. În aceste condiții, pentru recuperarea prejudiciului financiar și de imagine create, Federația Română de Fotbal „se va vedea nevoită să acționeze în instanță Primăria Capitalei”.
Astfel, purtătorul de cuvânt al PMB, Alexandru Ichim, a declarat că Primăria Capitalei poate redeschide stadionul doar în condițiile legii.
„Deocamdată Primăria Capitalei nu comentează declaraţiile preşedintelui FRF. Este decizia dânsului. (…) Primăria Capitalei poate redeschide stadionul Arena Naţională doar în condiţiile legii, punctul nostru de vedere a fost cât se poate de clar, a fost exprimat public în nenumărate rânduri, nu ne-am dezis de la acest punct de vedere din momentul în care a apărut această situaţie cu Arena Naţională. Dacă există o variantă legală de a redeschide Arena Naţională, PMB va fi prima care va aplica legea în acest sens”, a spus Ichim.
Potrivit acestuia, în prezent situaţie este neschimbată.
„Am trimis o solicitare scrisă Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în care am solicitat să ni se transmită în scris care ar fi prevederile legale ce ar putea permite redeschiderea Arenei Naţionale. (…) Asumarea răspunderii sau deschiderea stadionului Arena Naţională pe propria răspundere este un termen care nu are nicio legătură cu respectarea legii”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei.
El a explicat că fără autorizaţie de securitate la incendiu nu se poate redeschide legal Arena Naţională.
„Nu Primăria Capitalei este emitentul acelei autorizaţii de securitate la incendiu, (…) au fost depuse diligenţele şi toate documentaţiile către instituţiile responsabile, aşteptăm un răspuns din partea autorităţilor statului care sunt responsabile de emiterea acelei autorizaţii. (…) Soluţia este la emitentul autorizaţiei de securitate la incendiu, dacă se poate emite această autorizaţie de securitate la incendiu. În cazul în care nu se poate emite această autorizaţie de securitate la incendiu o să discutăm la momentul respectiv variantele de redeschidere a acestui obiectiv”, a adăugat Ichim.