“Revolta like-urilor” de pe Facebook împotriva lui Klaus Iohannis a fost perfect justificată și, în ciuda scepticismului unora, a avut și unele efecte, chiar dacă acestea s-au materializat doar într-o declarație ca o jumătate de scuză din partea președintelui. Nejustificată este, în schimb, dezamăgirea manifestată față de președinte.
Deși au trecut un an și câteva luni de la alegerea lui Klaus Iohannis în cea mai înaltă funcție din România, tot nu reușim să înțelegem cum s-a dezvoltat mitul că fostul primar din Sibiu ar fi un “stâlp al statului de drept”. Singurele două argumente care să susțină această percepție sunt dorința noastră prea arzătoare de a fi conduși de un politician onest și comparația cu varianta mult mai nocivă a alegerii lui Victor Ponta, pe care am evitat-o în ultima clipă.
Ne-am lăsat atrași în această construcție imaginară a unui președinte apărător al justiției mulțumiți că, nefăcând mai nimic, Iohannis măcar nu face rău. Ce-i drept, nu a fost greșit să ne mulțumim cu atât de puțin, dacă ne gândim că afirmația în cazul Intact a făcut într-adevăr mai mult rău decât dacă Iohannis și-ar fi văzut în continuare de vacanțele și deplasările lui.
Dar atât. Klaus Iohannis a ajuns președinte dintr-un accident al istoriei, accidentul numit Victor Ponta, la finalul unei campanii electorale absolut dezastruoase care ne-a creat impresia multora dintre noi că omul nu dorește funcția pe care i-am rezervat-o din disperare. Să nu uităm prima dezbatere televizată dintre cei doi, în care actualul președinte a părut un elev care a fost prins cu lecția nefăcută. Să nu uităm răspunsul arogant al lui Klaus Iohannis, “Ghinion”, adresat profesorilor cu mai puține case decât el. Să nu uităm că una dintre aceste case a fost dobândită printr-o acțiune de retrocedare întemeiată pe acte false, după cum au arătat jurnaliștii de investigație de la Rise Project și după cum a consfințit ulterior chiar Justiția. În fine, să nu uităm că politicianul pe care l-am vrut un atlet al statului de drept a ajuns președinte în timp ce era implicat într-un proces de incompatibilitate, o situație în care, într-o țară normală, un politician nici nu ar mai fi îndrăznit să candideze, chit că ulterior Iohannis a fost declarat nevinovat.
Noi am închis ochii la toate lucrurile acestea speriați de o Românie condusă de Victor Ponta, unul dintre cei mai toxici politicieni din ultimii 26 de ani. Dar faptul că noi am închis ochii nu l-a făcut pe Klaus Iohannis mai bun decât în imaginația noastră prea visătoare după o viață politică mai curată.
Klaus Iohannis nu a avut nici o problemă, în trecut, să colaboreze cu PSD, partid cu care noi am dori să fie acum în opoziție. În 2009, fostul primar al Sibiului a fost propus premier de PNL și PSD, după căderea primului Guvern Boc. Tot în acel an, actualul președinte a făcut un tandem cu pesedistul Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale. Urma să fie propus, din nou, premier, dacă liderul PSD câștiga alegerile. Iar în 2014, același Klaus Iohannis, căruia acum i-am retras like-urile, afirma că în vara loviturii de stat din 2012 nu s-a produs nici un abuz. "Nu a fost nici lovitură de stat, nici dictatură parlamentară, nici măcar un derapaj nu a fost”, a declarat președintele la B1 acum doi ani.
Dar noi nu vrem să ne mai amintitm de toate astea pentru că ne-am săturat să mai vedem realitatea coruptă a politicii românești și am construit una nouă, cu Klaus Iohannis în poziția falsă de luptător pentru dreptatea noastră. Și ne încăpățânăm să ne agățăm de această icoană greșită. Așa că ultima găselniță pentru a-l scuza pe Klaus Iohannis pentru un prim an de mandat foarte slab a fost aceea că omul este, de fapt, influențat negativ, învățat în rele de Dan Mihalache. Așa o fi. Dar asta îl face mai puțin vinovat pe președintele altfel? Nu, nu îl face.