16.1 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSportPaleologu: Blaga nu e în stare să unifice

Paleologu: Blaga nu e în stare să unifice

PDL ar trebui să caute uniunea cu Mişcarea Populară, susţine Theodor Paleologu, potrivit RFI.

El a precizat, însă, că Vasile Blaga nu este în stare să unifice şi că toţi democrat-liberalii care nu l-au susţinut pe actualul preşedinte al PDL au fost înjuraţi „în stil românesc, bădărănesc, mitocănesc”, scrie Mediafax.

„Într-o logică sănătoasă, trebuie să ne unim împotriva Guvernului USL, să avem o listă comună la alegerile europene, dar e clar, pe zi ce trece e mai clar, că Vasile Blaga nu e în stare să unifice, că este un factor de diviziune. Dacă Eugen Tomac este preşedintele noului partid Mişcarea Populară este graţie atitudinii avute la Congresul din urmă, atitudine confirmată în lunile care au urmat, această excludere, marginalizare cu înjurături, în stil românesc, bădărănesc, mitocănesc, a tuturor celor care nu l-au susţinut pe Vasile Blaga. Aşa că este rezultatul unei atitudini sinucigaşe, după părerea mea”, declară deputatul.

Citeşte şi Mişcarea Populară, înregistrată marţi ca partid politic

Paleologu precizează, potrivit RFI, că la Congresul PDL, Tomac a fost faultat „într-un mod absolut scandalos şi total necolegial de către actuala echipă de conducere”.

„Erau în competiţie Eugen Tomac şi Cristina Trăilă pentru poziţia de secretar executiv pentru relaţii internaţionale. Era evident pentru absolut oricine că Eugen Tomac era omul potrivit la locul potrivit. A fost dat la o parte în mod necolegial şi absolut inadmisibil, aşa că să nu ne mirăm că acum este preşedintele noului partid înfiinţat. Iată unde duce această atitudine închisă, de excluziune a celor care nu sunt entuziaştii actualei echipe”, afirmă Paleologu.

El menţionează că doreşte ca PDL să fie alături de celelalte forţe de dreapta. „Din păcate, nu prea se întâmplă”, completează el.

Citeşte şi  Se naşte partidul lui Traian Băsescu. PDL, în degringoladă

Deputatul PDL declară că dreapta românească nu e doar divizată, e „vraişte”. „Dacă oamenii ar avea mai mult scaun la cap, s-ar face uşor (unificarea dreptei-n.r.). Dar nu e cazul, oamenii sunt iraţionali, mai cu seamă când intră într-o logică de confruntare, de competiţie. Vă daţi seama că acum competiţia va fi care pe care, adică Mişcarea Populară sau PDL, care va depăşi pe celălalt la alegerile europene. Asta propunem noi electoratului de dreapta? E de râsul curcilor”, conchide Paleologu.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că, din ceea ce ştie ea, marţi vor fi depuse actele pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, iar Eugen Tomac a precizat, pentru MEDIAFAX, că va coordona, până la primul congres, activitatea formaţiunii.

Deputatul Eugen Tomac a declarat, vineri, că a demisionat din PDL şi că se va alătura Mişcării Populare.

Cele mai citite

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

Adolescentă la volan urmărită de poliție pe străzile din București. A avariat cinci mașini

O tânără de 17 ani a fost urmărită în trafic de polițiști pe străzile din București. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3 dimineața,...
Ultima oră
Pe aceeași temă