4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialRepublica Moldova: deputaţii, fără imunitate parlamentară

Republica Moldova: deputaţii, fără imunitate parlamentară

Deputaţii din Republica Moldova nu vor mai beneficia de imunitate deplină şi vor putea fi reţinuţi şi percheziţionaţi în cazul în care vor fi prinşi în flagrant, conform unui proiect de modificare a Constituţiei aprobat miercuri de guvernul de la Chişinău, informează Agerpres

Potrivit ministrului moldovean al justiţiei, Vladimir Cebotari, iniţiativa se doreşte a fi una care să limiteze „protecţia exagerată” de care beneficiază în prezent parlamentarii. 
”Prin amendamentele propuse, se intenţionează modificarea cadrului legal astfel încât pornirea urmăririi penale împotriva deputatului să poată fi operată fără acordul prealabil al parlamentului în cazul în care acesta este surprins în momentul comiterii unei infracţiuni pentru care este prevăzută expres reţinerea obligatorie în flagrant”, a precizat Vladimir Cebotari, citat de Radio Chişinău. 

Sursa menţionată aminteşte că în prezent un deputat nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată fără acordul parlamentului.

Cele mai citite

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă