4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportBilanț. Kovesi: DNA a trimis în judecată un prim-ministru, cinci miniștri, deputați...

Bilanț. Kovesi: DNA a trimis în judecată un prim-ministru, cinci miniștri, deputați și senatori. Prună o propune din nou pe Kovesi la șefia instituției

UPDATE 14,30: Primul adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, a declarat că peste 86 la sută dintre români consideră că acțiunile de combatere a corupției sunt importante şi foarte importante, înformează Agerpres

„Aş vrea să abordez şi să subliniez un aspect pe care îl consider deosebit de important şi care reprezintă un câştig atât din perspectiva activităţii DNA în special, dar şi a justiţiei în general. Este vorba despre creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în justiţie, de o reală apropiere a acesteia de societate, de o percepţie a justiţiei ca serviciu public la cote nemaiîntâlnite până în prezent. Nu este o concluzie a noastră, ca practicieni, ci este o realitate clar determinată de cifre. Astfel, potrivit unui sondaj de opinie, realizat la sfârşitul anului trecut, 86,7% dintre persoanele intervievate consideră că acţiunile statului de combatere a corupţiei sunt importante şi foarte importante. Un alt sondaj de opinie arată că instituţiile judiciare beneficiază de nivele de încredere net superioare majorităţii instituţiilor din România. În cadrul instituţiilor din sistemul judiciar, DNA se situează pe primul loc, beneficiind de încrederea a 63% din rândul celor intervievaţi”, a spus Bogdan Licu la prezentarea bilanţului DNA pe anul 2015. 

UPDATE 12.40: Raluca Prună, ministrul Justiției, a precizat că va aplica dispozițiile legii și o va propune pe Laura Codruța Kovesi pentru un nou mandat în fruntea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). 

„Ca ministru al Justiţiei, înţeleg să iau act de performanţa susţinută a DNA, să-mi asum funcţia pe care o am şi să aplic dispoziţiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului şef al DNA”, a punctat Raluca Prună. 

UPDATE 12.05: Fenomenul corupției este unul dintre „cele mai perfide” și „unul dintre cele mai agresive, din punct de vedere social”, a declarat Livia Stanciu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, la bilanțul DNA.

UPDATE 11.40: „Luăm măsuri pentru recuperarea prejudiciilor” de la persoanele condamnate de Justiție, a declarat premierul Cioloș la bilanțul DNA. Premierul a făcut această precizare imediat după ce președintele Iohannis ceruse tuturor instituțiilor statului să se implice în recuperarea acestor prejudicii.

Șeful Guvernului a recunoscut că lichidarea corupției și „însănătoșirea societății românești” nu țin numai de DNA. 

UPDATE 11,25: „Ați creat un standard de performanță”, a afirmat președintele Iohannis adresându-se procurorilor DNA. Șeful statului a subliniat, pe de altă parte, că „imunitatea parlamentară nu are voie să se pună în calea luptei anticorupție”, iar instituțiile statului trebuie să recupereze pagubele de la persoanele care au fost declarate vinovate, prin decizii ale Justiției.

„Lupta noastă împotriva corupției nu s-a încheiat, ci trebuie să continue cu motoarele turate la maximum. DNA trebuie să rămână un jucător activ”, a cerut șeful statului.

UPDATE 11.05: Un prim-ministru, cinci miniștri, 16 deputați și cinci senatori au fost trimiși în judecată în anul 2015, de către procurorii anticorupție, a declarat Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, în cadrul bilanțului acestei instituții. În total, de-a lungul anului 2015, DNA a trimis în judecată 32 de demnitari.

De asemenea, o treime dintre președinții de Consilii Județene sunt trimiși în judecată, în această situație fiind peste 100 de primari și președinți de Consilii Județene.

Șefa DNA a precizat că activitatea instituției sale, finalizată prin trimiteri în judecată, trebuie să reprezinte un semnal. „Niciun infractor nu trebuie să se simtă în siguranță, indiferent unde și-a ascuns banii”, a subliniat procurorul șef Kovesi.

Pe de altă parte, ea a lansat o întrebare publică: „Este bine că avem tot mai mulți oameni trimiși în judecată? Răspunsul trebuie să-l dea societatea”.

Președintele Iohannis și premierul Cioloș participă, joi, la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție pe anul 2015. Printre invitați se mai directorul SRI, președintele CSM, președinta ICCJ, ministrul Justiției și ministrul de Interne.

Acțiunea de bilanț se desfășoară la Cercul Militar Național din București.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Băut, fără permis, cu mașina furată și prins cu 167 km/h în Brașov

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, a fost reţinut şi arestat preventiv după ce a fost prins conducând cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă