4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAmericanii au construit un robot care deschide ușa și merge ca un...

Americanii au construit un robot care deschide ușa și merge ca un om

Boston Dynamics, unul din liderii din domeniul ingineriei robotice preluat de Google în urmă cu câţiva ani, a prezentat săptămâna aceasta un nou robot din seria Atlas. Uimitor prim echilibru şi agilitate, el poate îndeplini diferite sarcini, relatează futura-sciences.com şi leparisien.fr citate de Agerpres.

Noua versiune a robotului Atlas, prezentată marţi de firma americană, este mai mică decât originalul – are 1,75 metri şi 82 de kilograme -, dar beneficiază de multe îmbunătăţiri. Ea funcţionează cu o baterie care poate fi ataşată atât la interior, cât şi la exterior, şi are noi captatori plasaţi în membrele inferioare care îi permit să îşi păstreze echilibrul pe teren accidentat sau dacă este împins. 

A fost îmbunătăţit şi sistemul său de detectare a obstacolelor. Firma nu a dezvăluit decât puţine informaţii despre noul robot, însă videoclipul prezentat arată clar că aceste maşini devin tot mai performante şi adaptate la mediu. În videoclipul de circa trei minute, Atlas este supus unor probe dificile, din care iese mai degrabă bine, ţinând seama că nu se cunosc condiţiile de filmare. 

Robotul poate deschide uşa şi pleca în explorare. Merge uşor prin pădure – fără să fie conectat la o sursă de energie – şi îşi menţine echilibrul fără să cadă în zăpadă, datorită unei multitudini de captatori. Atlas funcţionează cu ajutorul unui sistem complicat de cricuri hidraulice şi se orientează în spaţiu datorită senzorilor plasaţi în cap. Poate fi programat să execute sarcini simple, repetitive, cum ar fi deplasarea unor cutii grele şi aranjarea lor pe raft.

Specialiştii de la Boston Dynamics au dus experienţa mai departe, împingându-l cu un baston sau mişcând cutia pe care trebuia să o deplaseze. Uşurinţa cu care se ridică după ce s-a aplecat este şi ea impresionantă. 

Singura problemă neplăcută, dincolo de eventualul preţ sau autonomia sa, este zgomotul produs de motoare în timpul mişcărilor. Acest aspect constituie de altfel motivul invocat în luna decembrie a anului trecut de armata americană pentru a pune capăt unui contract care prevedea o comandă de roboţi-câini care să poată transporta materiale într-un teatru de operaţiuni. Boston Dynamics a conceput şi un ghepard bionic. 

Cu acest nou model, firma americană de robotică intenţionează să se orienteze din nou spre piaţa civilă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vântul puternic și ploile au făcut prăpăd în București. 82 de copaci doborâți și 69 de mașini distruse

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă