Cultura corporatistă şi ”atmosfera de teamă” din cadrul ”British Broadcasting Corporation” (BBC), compania publică de televiziune din Regatul Unit, au permis ”monstruoasele” abuzuri sexuale comise de două dintre vedetele postului, prezentatorul Jimmy Savile şi realizatorul Stuart Hall, potrivit unui raport publicat joi, la Londra, care exonerează conducerea companiei de responsabilitate în aceste cazuri, potrivit agenţilor de presă internaţionale, precum şi BBC, potrivit Agerpres.
Raportul a fost realizat de fosta judecătoare Janet Smith la cererea din 2012 a BBC, după ce, în acel an, poliţia britanică a informat că Jimmy Savile, una dintre celebrităţile anilor 1970 şi 1980, ar fi abuzat de sute de persoane, mai ales minori, în clădirile BBC, timp de mai multe decenii decenii.
Judecătoarea a ajuns la concluzia că Jimmy Savile – care a murit în 2011, la 84 de ani, fără a fi fost acuzat vreodată – a abuzat de 72 de persoane în contextul activităţii sale la BBC, de-a lungul a aproximativ 50 de ani. Totodată, a constatat că Stuart Hall a agresat 21 de femei, între 1967 şi 1991, cea mai tânără victimă având doar zece ani.
Savile şi-a comis faptele ”de fiecare dată când a avut ocazia”, iar incidentele s-au petrecut ”în toate locurile din BBC în care el a lucrat”, constată raportul realizat în trei volume, însumând o mie de pagini şi care a costat 6,5 milioane de lire sterline. Tactica folosită, în general, de Jimmy Savile cu tinerele fete – şi, în unele cazuri, cu băieţi – consta într-o invitaţie pe platoul de televiziune, urmată de un abuz sexual în cabina sa.
Stuart Hall, de 86 de ani, a prezentat o cunoscută emisiune de televiziune şi se găseşte în închisoare din 2013, după ce a recunoscut că a avut un comportament indecent faţă de 13 fete.
Elaborarea raportului a inclus audierea a 700 de persoane, dintre care 117 de la BBC care au afirmat că auziseră zvonuri în legătură cu Jimmy Savile, excentricul prezentator al programului ”Top of the Tops”, foarte apreciat de publicul tânăr. Cu toate acestea, angajaţii nu au făcut niciun denunţ la superiorii lor din cauza atmosferei ”de intimidare” care exista şi ”continuă să existe şi în prezent” la BBC, a susţinut judecătoarea.
”Concluzia mea este că anumite persoane cu funcţii medii sau joase erau la curent cu comportamentul nepotrivit al lui Savile (…), dar nu am găsit dovezi conform cărora BBC, ca persoană juridică, era în cunoştinţă de cauză”, a declarat Janet Smith.
După prezentarea raportului, directorul general al BBC, Tony Hall, a cerut scuze victimelor. ”BBC a eşuat atunci când trebuia să vă protejeze. Regret profund durerea produsă tuturor şi fiecăruia dintre voi”, a afirmat el. ”Savile şi-a comis delictele în multe locuri, dar la BBC a devenit celebru. Ceea ce ne arată acest episod este că faima înseamnă putere şi, ca orice putere, trebuie să aibă responsabilitate, să fie supusă unei analize, iar acest lucru nu s-a întâmplat”, a menţionat Tony Hall.