Susţinătorii Legii “dai casa băncii şi scapi de datorii” s-au plimbat ieri prin faţa Guvernului cu funia de gât. La chemarea duetului Piperea&Zamfir puţini bucureşteni au răspuns prezent. Asta după alte eşecuri în săptămâna trecută. Au plimbat pancarte cu mesaje anti-BNR şi anti-bănci.
Sigur că naivilor adunaţi cu arcanul în pieţele centrale, oameni simpli care cred că Bilderberg şi marile loji masonice ale lumii conduc Banca Naţională a României – şi nu se uită la câte datorii au parlamentarii în declaraţiile de avere –, nu li s-a spus că Mugur Isărescu a promovat legea împotriva clauzelor abuzive ale băncilor încă de pe vremea când era prim-ministru. Cine să le zică aruncătorilor de arginţi că Banca Naţională a României are rolul de a menţine stabilitatea monetară a statului? Că BNR este arbitru, nu jucător? Mugur Isărescu i-a pus să-şi ia credite în franci? Dimpotrivă. Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a cerut deseori prudenţă şi i-a îndemnat pe români să fie atenţi la cum iau credite.
Dacă Legea dării în plată rămâne fără soluţii rezonabile, care să limiteze abuzul şi să-i ajute pe cei în nevoi, băncile, relele necesare ale sistemului capitalist, vor scumpi creditul. Dacă garanţia statului se va anula, iar programul “Prima Casă” îşi va închide porţile, cine va câştiga şi cine va pierde?
Din 2009 încoace, prin programul “Prima Casă”, 130.000 de români şi-au achiziţionat un apartament. Asta după criza imobiliară din 2007-2008. Dacă statul îşi retrage unilateral garanţia, românii vor trebui să vină cu un avans de până la 30-40%. Era uşor până acum pentru tineri să adune de la rude, de la prieteni 1.500 de euro, dar să vină cu 15.000-20.000 va fi o problemă mare pentru majoritatea. Şi atunci piaţa imobiliară se va prăbuşi. Nemaiexistând oferta, vor scădea preţurile. Cine sunt cei interesaţi de achiziţii ieftine?
Ruşii care au cumpărat sute de cartiere în Croaţia şi Slovenia şi rechinii imobiliari care ulterior, printr-o suveică bine cunoscută, vor face lobby pentru revenirea la vechea lege, ei câştigând din diferenţele de preţ de la achiziţie la vânzare. E clar că legea nu e pentru o viaţă, ci doar de salvare a unor ţepari. Iniţiatorii ştiu asta, dar ne consideră proşti.
Dacă liberalii şi-au asumat supremaţia Legii dării în plată, pesediştii tac suspect, mai ales că un partid al stângii ar trebui să promoveze interesele săracilor, nu ale baronilor. Privind încrâncenarea pentru menţinerea legii în standarde avantajoase doar celor bogaţi, e clar că există un blat politic între PSD şi PNL, cel puţin în acest cadru.
Legea în actuala formulă e rudimentară. Nu are prevederi clare privind limite şi condiţii. Practic, dacă senatorii şi deputaţii liberali, în cârdăşie cu socialiştii, menţin statu-quo-ul, e clar că nu vor să ţină seamă de recomandările preşedintelui Klaus Iohannis, formulate atunci când a remis legea spre rejudecare în Parlament.
Legea permite abuzuri. Atât pentru bogaţii care vor să scape de achiziţiile imobiliare scumpe din Deltă sau de la Rânca, cât şi pentru bănci. Cetăţeanul se poate prezenta la bancă să rediscute condiţiile de creditare. Oficialii instituţiei de credit pot decide să i-o ia, fără multe discuţii. Ce face atunci omul simplu?
Oricum legea nu va avea efecte retroactive. Chiar dacă deputaţii şi senatorii din grupul Piperea&Zamfir se vor încăpăţâna să nu ţină cont de cererile preşedintelui, pas cu pas, se vor face de râs. Băncile se vor adresa instanţelor de judecată. Acordul de credit nu a fost unilateral. Nicio lege nu poate interveni într-o tranzacţie economică. Unul a decis să vândă bani, altul să cumpere o proprietate. Nu poate să vină mai-marele peste stat, Preşedinţie, Senat, Piperea să ne spună că legea se poate amuşina perfid, cameleonic şi haiducesc (vorbă atât de dragă a susţinătorilor legii) între două părţi, cele care odată au convenit ceva sub semnătură. Fie creditorul, fie beneficiarul creditului se pot adresa instanţelor de judecată.
E îndeajuns un prim proces, prin care una dintre părţi să ceară excepţia de constituţionalitate şi Curtea Constituţională blochează mult discutata lege a părtinirii şi a protejării hoţilor. Directiva 17 europeană nu recomandă în niciun capitol că parlamentarii cu datorii la bănci trebuie să promoveze legi în interesul juntei, punându-şi tragic ştreangul la gât. Dacă nu le iese treaba, iniţiatorii legii chiar vor recurge la ultima soluţie sau vor aduce îmbunătăţiri fireşti, cu soluţii rezonabile, în acord cu principiile constituţionale şi recomandările preşedintelui? Ştreangul sau compromisul?
