27.8 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Atenționare de INUNDAȚII în 13 județe, până miercuri

UPDATE. Atenționare de INUNDAȚII în 13 județe, până miercuri

UPDATE:  Peste 6.000 pompieri cu mijloace tehnice specifice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zonele pentru care hidrologii au emis atenţionare, informează un comunicat IGSU transmis luni Agerpres. 
În contextul atenţionării hidro-meteorologice emisă pentru 13 judeţe, IGSU a dispus unităţilor subordonate din judeţele vizate să ia măsurile necesare pentru prevenirea şi gestionarea producerii unor eventuale situaţii de urgenţă. 

''Începând de luni noaptea, la 3,00, vor intra sub atenţionare de Cod Galben de inundaţii mai multe râuri din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Sălaj, Satu Mare şi Vâlcea. Atenţionarea este valabilă până miercuri, la ora 12,00. Având în vedere că sunt preconizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, care pot produce efecte asupra populaţiei şi mediului, în judeţele aflate sub incidenţa atenţionărilor de vremea rea, s-a dispus asigurarea rezervei de personal şi activarea, la nevoie, a grupelor operative pentru intervenţia imediată'', precizează sursa citată. 

Totodată, la nevoie, echipajele serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă vor fi dislocate, în cel mai scurt timp în zonele de risc pentru evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative, se mai arată în comunicatul IGSU. Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. 

============

10 județe – Gorj, Mehedinţi, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Arad și Vâlcea – se află sub cod de inundații, până miercuri, informează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). 

Astfel, va fi cod galben de inundații, în 1 martie, până la ora 15.00, pe pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Gorj şi Mehedinţi, afluenţii Oltului din judeţele Gorj şi Vâlcea. 

Până în 2 martie, la ora 12.00, va fi cod galben de inundații pe pe râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Crişul Negru, Crişul Alb (judeţele Bihor, Hunedoara şi Arad).

De asemenea,  pot avea loc scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici în intervalul 01.03.2016 ora 03:00 – 01.03.2016 ora 10:00 pe unele râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea, conform INHGA. 

Cele mai citite

30 de răniți într-un zbor Air Europa ce a aterizat de urgență în Brazilia din cauza turbulențelor

Un avion de linie al Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care efectua o cursă de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să...

Tensiuni în coaliția de guvernare în ceea ce privește data alegerilor prezidențiale

Tensiunea în coaliția de guvernare începe să ia amploare, existând divergențe de opinii între membrii P.S.D. și P.N.L. în ceea ce privește data la...

SUA: Steve Bannon, fost consilier al Donald Trump, merge la închisoare pentru patru luni

Steve Bannon, consilier şi aliat al fostului preşedinte american Donald Trump, s-a prezentat luni la o închisoare din nord-estul SUA, unde va executa o...
Ultima oră
Pe aceeași temă