3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialVremea se răceşte în toată ţara. VEZI PROGNOZA METEO PENTRU TREI ZILE

Vremea se răceşte în toată ţara. VEZI PROGNOZA METEO PENTRU TREI ZILE

La început de săptămână se întorc ploile, iar vremea se răceşte în toate regiunile, dar în mod special în nordul, nord-vestul şi centrul ţării, informează rtv.net.

Acolo, temperaturile vor atinge doar 19-20 de grade Celsius. De asemenea, se vor înregistra ploi torenţiale, cu fulgere, tunete şi vânt, ce vor lăsa peste 20 de litri pe metru pătrat şi nu este exclus să cadă şi grindină.

Abia miercuri temperaturile mai cresc puţin spre valorile normale.

Luni este o zi însorită în Capitală. Temperatura maximă va ajunge la 29-30 de grade, iar pe seară, se vor înregistra ploi cu rafale de vânt. Presiunea atmosferică rămâne constantă în jurul valorii de 753 mm Hg.

Marţi, aversele se mută peste sudul, sud-estul si centrul ţării, dar şi în zonele de munte. Izolat, mai ales în masivele montane, ploile vor fi mai însemnate cantitativ şi vor fi condţii de grindină.

În celelalte regiuni vremea e mai placută, cu cerul variabil şi doar pe arii restrânse se manifestă ploi de vară, posibil însoţite de descărcări electrice şi vânt mai turbulent.

Vremea se mai răcoreşte şi în jumătatea sudică a ţării, astfel încât vom vorbi despre vreme racoroasă în aproape toată ţara, cu maxime de la 21 grade în estul Transilvaniei şi cel mult 28 grade în sud-est.
 
Şi în Capitală vremea se schimbă, marţi. Norii acoperă cerul cerul câteva ore bune, temporar va ploua, vor fi şi descărcări electrice. În aceste condiţii scad şi temperaturile, după-amiază termometrele nu arată mai mult de 26 grade, cu câteva grade mai răcoare decât în mod normal la jumătatea lunii lui cuptor.
 
Miercuri, ploile se retrag din aproape toată ţara şi temperaturile cresc faţă de ziua anterioară. În nord-estul ţării, dar şi în zonă Carpaţilor Orientali, iar în primele ore şi în în sud, mai sunt înnorări consistente şi pe arii restrânse averse slabe şi descărcări electrice.

În celelalte zone cerul e variabil şi şanse de ploaie foarte reduse. Vântul suflă mai alert în est. Temperaturile maxime se vor situa în general între 22 grade în Bucovina şi 31 grade în sud-vestul extrem al ţării.
 
În Capitală vremea redevine frumoasă şi se încălzeşte, astfel încât după-amiază vine cu maxime normale pentru această data, 29-30 grade.
 
 Joi, vremea va fi în general frumoasă şi continuă să se incalzesca uşor în cea mai mare parte a ţării. Doar la munte şi în nord-est mai sunt şanse sporite pentru averse izolate şi descărcări electrice. Maximele se vor situa între 23 şi 32 grade.
 
 Vineri şi sâmbătă temperaturile se menţin apropiate de cele normale, în general între 24 şi 31 grade, apoi însă se răcoreşte uşor în toată ţara. Dacă vineri ploile sunt puţine, sâmbătă şi mai ales duminică se extind, începând cu vestul, centrul şi nordul ţării.
 
 

 

Cele mai citite

România a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver

Ambasada României în Statele Unite a anunțat o realizare majoră: țara noastră a îndeplinit criteriul esențial al ratei de refuz al vizelor pentru calificarea...

S-a anunțat traseul ștafetei olimpice și paralimpice pentru Milano-Cortina 2026!

Organizatorii Jocurilor Olimpice și Paralimpice de iarnă din 2026 au prezentat detaliile ștafetelor flăcărilor olimpice și paralimpice, care vor traversa Italia, celebrând spiritul și...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă