16.3 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialPreoții, obligaţi să semneze un act de onestitate și fidelitate față de...

Preoții, obligaţi să semneze un act de onestitate și fidelitate față de BOR

Tot personalul Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv preoții, vor semna un Jurământ sau „Act de onestitate și fidelitate” față de BOR. Prin acest document, se angajează că nu își vor însuși venituri necuvenite și că vor păstra „cu sfințenie” confidențialitatea sarcinilor de serviciu, relatează hotnews.ro.

Câteva documente care circulă pe internet de săptămâna trecută arată că Patriarhia Română ar intenţiona să introducă un „Jurământ sau Act de onestitate şi fidelitate faţă de Biserică”, document care va fi semnat şi depus de întregul personal cu funcţii de conducere sau execuţie de la Patriarhia Română, de la Centrele eparhiale, protopopiate, parohii, mănăstiri, asociaţii şi fundaţii bisericeşti, precum şi de persoanele nesalarizate care utilizează sau administrează bunuri bisericeşti (epitropii şi consilierii parohiali şi voluntari).

„În numele Sfintei Treimi, Subsemnatul … jur înaintea lui Dumnezeu și a Chiriarhului meu (..) sau a delegatului Său (..) că, în perioada desfășurării activității în responsabilitatea de (..), voi îndeplini obligațiile prevăzute în Decizia de numire, cu cea mai deplină conștiinciozitate, onestitate, fidelitate și corectitudine față de Biserică, nu îmi voi însuși nimic din bunurile Bisericii….”, se arată în „Actul de onestitate”.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, care a precizat pentru hotnews.ro că decizia a fost luată de Sfântul Sinod al BOR din ianuarie. Vasile Bănescu a spus că documentul nu poate fi făcut public, întrucât este un act de uz intern.

„Este un act sprijinit pe două idei fundamentale: fidelitate față de instituție și onestitate în administrarea bunurilor cu care respectiva persoană intră în contact. Este ceva absolut firesc și nu este nimic constrângător în textul acestui jurământ de onestitate și fidelitate. El exprimă grija Bisericii de a promova corectitudinea, transparența, legalitatea în administrarea bunurilor instituționale”, a spus Vasile Bănescu.

 

Cele mai citite

Atacatorul de la Palatul Parlamentului a fost prins într-o cameră de hotel din București

Bărbatul suspectat de comiterea atacului de la Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București, marți seară. Acesta ar suferi de depresie și...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...

Amnistia fiscală stârnește suspiciuni din cauza grabei și lipsei de comunicare, avertizează experții

Amnistia fiscală recent adoptată de guvern continuă să ridice semne de întrebare, în special din cauza grabei cu care a fost aprobată și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă