Un oraș mic și o destinație turistică ce este căutată în -general de cei care vor să petreacă o săptămână pe plajele Adriaticii, Dubrovnik este un oraș care merită descoperit, iar pentru asta trebuie să vă rezervați cam două-trei zile (sau mai multe dacă vreți să bifați toate obiectivele turistice ale orașului).
Atunci când aţi ieşit din hotel sau aţi coborât din autobuz sau taxi, veţi auzi cel puțin un trecător la fiecare câțiva metri pronunțând cuvântul „Stradun”, dar nu îl veţi zări inscripționat nicăieri. Dacă veți întreba un localnic, acesta va afișa un zâmbet larg și cald și abia apoi vă va spune că denumirea se referă la strada principală a Dubrovnikului, Placa, care unește cele două intrări în oraș – Ploce (la est) și Pile (la vest). Este locul pe care, dacă nu sunteţi genul care să discute cu necunoscuți, ar fi mai bine să-l evitaţi. Aici, toată lumea vorbește cu toată lumea, iar dacă vă veţi aşeza la o micuță terasă pentru a vă savura cafeaua, cu siguranță veți găsi un localnic (sau chiar un grup de localnici) care va dori să știe cine sunteţi, de unde veniţi și cu ce vă ocupaţi. De menționat că nimeni nu este intruziv, dar sunt oameni cărora le place să povestească despre ei și așteaptă același lucru și de la tine, interlocutorul lor. Stradun este și linia care delimitează primul amplasament, orașul antic, aflat în sudul străzii și denumit atunci Laus (care în limba greacă înseamnă „piatră” – se întâmpla prin secolul al IV-lea), și orașul care a urmat, Dubrava (denumit așa de slavi). Și dacă tot suntem la capitolul plimbări pe drumuri vechi, puteţi să optaţi pentru una de-a lungul zidurilor vechi ale orașului, considerate de unii unele dintre cele mai frumoase din Europa – după Tallin, Praga și Budapesta, sunt printre cele mai bine întreținute din Balcani. Plimbarea de-a lungul celor doi kilometri – distanța pe care se întind aceste ziduri – este fascinantă, mai ales dacă știţi și câteva date istorice. Construite între secolele al VIII-lea și al -XII-lea, zidurile trebuiau să apere Republica Dubrovnik (sau Republica Ragusa – în latină – fondată în 1358 și care a rezistat până în 1815) de atacurile inamicilor – cu precădere ale otomanilor. Aceste ziduri au pe alocuri o grosime de șase metri și sunt străjuite de bastioane din care se observa situația din afara cetății. Este important de menționat că Republica Dubrovnik a fost cucerită o singură dată și asta prin invitarea în cetate a trupelor lui Napoleon, sub jurământul că vor respecta independența republicii.
Dacă v-a impresionat starea în care s-au menținut zidurile orașului, cu siguranță și mai impresionați veți fi de Palatul Rectorului. În timpul Republicii, locuitorii Dubrovnikului își alegeau un rector al cărui mandat era de doar o lună de zile, însă în acest timp acesta nu avea voie să părăsească locuința „de serviciu” – Palatul Rectorului. O clădire cu o istorie de aproape 800 de ani, Palatul a suferit de-a lungul vremii mai multe modificări, prin efectuarea unor lucrări de restaurare și reamenajare după două incendii, două explozii care au afectat structura de rezistență și un cutremur puternic, astfel că astăzi veți găsi o clădire impunătoare ce îmbie trei stiluri arhitecturale – gotic, renascentist și chiar baroc (acesta din urmă nefiind foarte evident, castelul purtând doar câteva „podoabe” ale acestui stil).
