Povestea privatizării Astra descrie atât atmosfera antreprenorială a anilor 2000, cât și explică unde și de ce suntem astăzi cum suntem.
Trei dintre protagoniștii luptei pentru Astra, Dan Adamescu, Dinu Patriciu și Sorin Ovidiu Vântu, au avut de-a face între timp cu închisoarea, iar doi dintre ei nu mai sunt.
Astra era un magnet pentru capitaliștii de după ’90 despre care se spune că erau născuți din spuma fostelor servicii secrete, pentru că dispunea de fonduri cash de 40 mil. euro. Astra a fost scoasă la privatizare în toamna anului 2000, chiar înainte de alegerile pe care urma să le căștige PSD și Ion Iliescu.
Au fost două mari privatizări încheiate pe finalul mandatului lui Radu Sârbu, fostul șef de atunci al Fondului Proprietății de Stat: Astra și Petromidia. Ambele cu scandal, pe bani puțini.
Societatea de asigurări Astra apăruse âmpreună cu Asirom, societate care mai există și astăzi- în top zece în piața asigurărilor, și Carom, o firmă specializată pe regularizarea daunelor din asigurări, din spargerea companiei ADAS – fostul monopol al asigurprilor dinainte de 1989, adică Administrația Asigurărilor de Stat.
Astra, care între timp a falimentat, era specială pentru că preluase partea de reasigurare a ADAs-ului.
ADAS-ul era înainte de 1989 nu numai monopolul asigurărilor, ci și un reasigurător de rang mare pe piețele financiare ale lumii pentru că dispunea de resurse puse la dispoziție de sistemul care funcționa la acea dată.
Practic, specialiștii de atunci în reasigurări evaluau și cumpărau risc din străinătate și făceau profit în funcție de cât de pricepuți erau la cotații de prime de reasigurare. Angajații departamentului de reasigurări al ADAS au fondat apoi dirme de asigurări, lideri astăzi în piață, precum Allianz, fostă Allianz – Ion Țiriac și Generali.
Preluând partea de reasigurări, Astra avea atunci în fonduri peste 40 mil. euro. Raportând la puterea economiei românești din 2000, când PIB-ul era de 30 mld. euro, înseamnă că acei bani ar valora astăzi de 7 ori mai mult, adică 250-300 mil. euro. Miza era uriașă. De aici și interesul foarte mare al puternicilor zilei.
Din motive nici acum lămurite, FPS-ul a decis să construiască o grilă de competiție în care câștigătorul era determinat de valoarea investițiilor angajate și nu de suma efectiv plătită către stat.
De fapt, acesta a fost un modus operandi al mai tuturor privatizărilor din acea perioadă, când investitorii erau mai mult de valoarea investițiilor angajate prin contractul de privatizare decât prin sumele efectiv plîtite statului.
În plus, nu a fost pusă niciun fel de condiție de participare la licitație privind domeniul de activitate al participantului sau un minimum al cifrei de afaceri și profit.
Interesul a fost uriaș. Astra atrăgea ca un magnet cu lichiditățile sale. În joc au intrat firma Administrator Int a lui Dinu Patriciu, Nova Trade a lui Dan Adamescu și Omniasig, companie creată de Bancorex, condusă atunci de Constantin Toma.
Însă, profitând de modul în care a fot conceput caietul de sarcini, unde ponderea investițiilor era covârșitoare, cursa a fost câștigată de un jucător neașteptat: firma Ceptura SA, controlată de un italian venit în anii ’90 în România împreună cu alte sute de compatrioți în căutare de oportunități, Sergio Mollo.
Spre stupoarea contracandidaților și a pieței financiare din România, firma sa a obținut cel mai mare punctaj la privatizarea Astra, asumându-și investiții fatasmagorice de sute de milioane de euro echivalent la acea dată.
Calculul punctajului era corect, chiar dacă investițiile angajate erau total neverosimile.
Pe locurile următoare veneau Administrator Int, Nova Trade și Omniasig.
Scandalul a fost de amploare. Nici măcar FPS-ul, deși calculase scorul și publicase clasamentul, nu admitea că firma trebuie dată lui Sergio Mollo.
A avut loc un proces care s-a stins după mulți ani, iar Astra a intrat în cele din urmă în proprietatea Nova Trade, după ce din motive neclare Administrator Int, care era pe locul doi, s-a retras.
La momentul respectiv se spunea că Dinu Patriciu s-a retras pentru că primise rafinăria Petromidia, privatizată tot în 2000, pe același mecanism de promisiune de investiții, dar și preluare de datorii de 600 mil. dolari, care însă nu au mai fost niciodată achitate.
La Astra, a urmat o lovitură de teatru. Privatizarea fiind blocată timp de doi ani din cauza proceselor, banii de la Astra au atras alt jucător al acelor timpuri, între timp condamnat – Sorin Ovidiu Vântu.
El a pus la cale o schemă prin care două bănci înființate în acei ani – Banca de Investiții și Dezvoltare și Banca Română de Scont, au scos din Astra cel puțin 20 mil. euro, spun cei implicați atunci în mecanism.
Potrivit informațiilor de la acea dată, Astra a asigurat o investiție într-o mină de cuarț finanțată de cele două bănci, care s-a dovedit a fi nerentabilă.
Așa încât, până să intre Dan Adamescu în proprietatea Astra, banii au zburat.
Lupii tranziției au sfărtecat fiecare câte ceva din activele statului. Relatând pas cu pas această afacere, protagoniștii aveau fiecare versiunea lor și voiau sp știe cine și de ce scrie despre Astra.
Dan Adamescu, care făcuse prima clădire modernă de birouri în București, sediul actual al Curții de Conturi, și preluase cu Nova trade Unirea Shooting Center, venise pe valul CDR-ului care a condus România în perioada 1996-2000.
El a fost arestat și condamnat într-un dosar de mită și a murit la începutul anului 2017.
Adamescu a prezentat Ziarului Financiar propria sa versiune, iar alți protagoniști ai scandalului de atunci făceau diverse presiuni editoriale. Așa era capitalismul anilor 2000.
De pe margine, italianul Sergio Mollo spera să aibă justiția de partea sa. ”Domnule jurnalist, ascultați-mă, noi în Italia am trăit ce se întâmplă azi în România, unde legea nu este respectată și unde politicienii și oamenii de afaceri sunt mână în mână. Va ajunge și în România, unde legea nu este respectată și unde politicienii și oamenii de afaceri sunt mână în mână Va ajunge și în România o campanie de tip mani pulite.”
Mani pulite (mâini cutare- n. red., italiană) a fost cea mai importantă operațiune anti mafia desfășurată în Italia în anii ’90, care a dus la demiterea și arestarea premierului socialist, notează Sorin Pâslaru, redactor-șef ZF.
Erau anii 2000-2004, cu un PSD atotstăpânitor și puțini credeau că ântr-un deceniu Adrian Năstase, premierul de atunci, urma să fie condamnat.
Astra Asigurări a intrat până la urmă în proprietarea lui Dan Adamescu, care a fost acuzat ulterior că a devalizat-o. Procesul privind devalizarea însă nu a avut loc, iar firma care în 2000 era una dintre companiile cele mai puternice din România a intrat în cele din urmă în faliment pentru că, a spus ASF, nu s-a capitalizat pe măsura riscurilor asumate.
Nici Dinu Patriciu nu mai este, iar Sorin Ovidiu Vântu este condamnat ân alte dosare.
Devalizarea Astra a fost anchetată și s-au pronunțat condamnări pentru conducătorii de atunci ai companiei.
Firma ”soră”, Asirom, cumpărată la rândul său de un om de afaceri care și el a avut ulterior probleme penale, Ioan Niculae, a reușit să supraviețuiască fiind achiziționată de austriecii de la Vienna Insurance Group.
Astra Asigurări și Asirom, dacă ar fi fost vândute pe bune, ar fi trebuit să coste sute de milioane de euro în banii de azi. Polonezii și-au păstrat ”ADAS-ul” lor, astăzi gigantul PZU, listându-l la bursă, deci asigurând un grad de transparență și de guvernanță corporativă.
Poate că astăzi România ar fi arătat altfel dacă ar fi listat marile companii de stat pe bursă.
Retrospectiv, este limpede că licitația de atunci era făcută doar de acoperire, împărțeala fiind deja făcută. Așa s-a întâmplat cu multe active foarte valoroase ale statului român, inclusiv active de monopol unde cei care le-au preluat cu sume de nimic nu au mai investit niciun leu, ci doar le-au exploatat: în turism, agricultură și transporturi.
În acești ani ai tranziției era greu să lipești adjective precum îndrăzneț, vizionar de o anumită categorie de oameni de afaceri, care pur și simplu nu a făcut decât să înhațe. Era ca o haită de lupi înfometată. Fiecare și-a luat halca în primire. Singurul condamnat pentru o privatizare frauduloasă este Dan Adamescu, dar dacă s-ar redeschide dosarele de privatizări mulți ar tresări.
România avea în anii 2000, și mai are și acum, nevoie uriașă de capital, însă au fost prea mulți ani în care, de fapt, capitalul a fost distrus în loc să fie creat.
Astăzi, greu, atreprenoriatul român are o cu totul altă deschidere și o altă calitate, dar locomotivele lipsesc tocmai pentru că ori au fost date pe nimic, ori au fost distruse.
Din păcate, s-a ajuns la ideea că decât să fie furate de ai nosștri și puse la pământ, marile companii trebuie date.
Istoria va decide până la urmă dacă se putea face altfel și mai bine.
