7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialUn arbitru român din Israel vrea să schimbe faţa arbitrajului autohton

Un arbitru român din Israel vrea să schimbe faţa arbitrajului autohton

Dan Ucenic este unul dintre puţinii arbitri români care activeză peste hotare. “Fluieraşul” în vârstă de 36 de ani ocupă un post în departamentul echipelor naţionale din cadrul Federaţiei Israeliene de fotbal. Acesta îşi doreşte să se întoarcă în România şi să pună umărul la schimbarea mentalităţii arbitrilor români. Conştient că în momentul de faţă fotbalul românesc, atât la nivelul federaţiei cât şi la nivelul Comisiei Centrale a Arbitrilor, trece prin momente delicate, acesta aşteaptă un semn din partea conducătorilor pentru a veni să-şi pună în aplicare cunoştinţele.

“Probabil că perioada este foarte sensibilă din toate punctele de vedere pentru FRF. Urmăresc zilnic declaraţiile oficialilor şi poate nu este momentul potrivit pentru a-mi depune candidatura. Am să aştept şi, dacă va mai fi relevant în viitor, o voi mai face. Sunt convins că experienţa pe care am acumulat-o, energia pe care o am şi lipsa de obligaţii faţă de alte persoane mă vor ajuta să mă integrez. Dacă voi fi susţinut, voi reuşi cu uşurinţă să schimb mentalitatea şi imaginea acestui organism. Prietenii îmi spun însă că sunt naiv”, a spus Dan Ucenic la Sport Total FM.

Probleme cu regulamentele româneşti

Acesta a vrut să revină în arbitrajul românesc, dar s-a lovit de schimbările ce au loc la CCA. “Am vrut să revin şi ca arbitru şi, când am aflat că recomandările au ajuns în emailul fostului preşedinte CCA, Deaconu, mi s-a părut normal ca propunerea mea să ajungă la noul preşedinte, Ion Crăciunescu. Am fost dezamăgit când am aflat că trebuie să îi cer acest lucru personal lui Alexandru Deaconu”. Potrivit fostului şef al arbitrajului românesc, ce se va întâmpla mai departe cu cererea depusă de Dan Ucenic rămâne la latitudinea membrilor Comisiei Centrale a Arbitrilor.

“În martie, am primit un e-mail de la Hugh Dallas (n.r. – responsabil UEFA cu arbitrii în Israel) în care spunea că este un arbitru care a venit din România şi care ar dori să revină în ţară. Mi-a trimis notele lui Dan Ucenic la ultimele meciuri arbitrate. I-am răspuns domnului Hugh Dallas că în regulamentele din România nu este stipulată o asemenea situaţie, în sensul în care nu avem stipulat transferul unui arbitru din altă ţară, motiv pentru care l-am rugat să-i spună domnului Dan Ucenic să trimită o adresă oficială. Săptămâna trecută am primit un e-mail prin care Dan Ucenic mă ruga să trimit mai departe e-mailul lui Ion Crăciunescu, lucru pe care l-am făcut în maximum 15 minute după primirea e-mailului. Eu am fost de bună credinţă şi tot ce a trebuit să fac, am făcut” a spus Alexandru Deaconu la Sport Total FM, în cadrul emisiunii Liga de weekend.

Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă