2.8 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin, preşedintele cleptoman. Cum acţionează şi cine îl acoperă

Vladimir Putin, preşedintele cleptoman. Cum acţionează şi cine îl acoperă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost acuzat că a furat un inel în valore de 25.000 de dolari. Deşi Kremlinul a negat acuzaţiile, alte poveşti despre cleptomania lui Vladimir Putin au fost dezvăluite cu această ocazie, relatează Business Insider.

În cadrul unei ceremonii desfăşurate săptămâna trecută la New York, Robert Kraft, patronul echipei de fotbal New England Patriots a declarat că în timpul unei vizite de afaceri la St Petersburg, în septembrie 2005, preşedintele Rusiei i-a sustras un inel foarte valoros. Bijuteria, inscripţionată cu iniţialele personale, costă 25.000 de dolari şi are un diamant de 4.94 de karate.

„Am scos inelul şi i l-am arătat (lui Putin – n.r.), iar el şi l-a pus pe deget şi a spus «Aş putea să omor pe cineva cu inelul acesta». Am întins mâna (după inel – n.r.) şi el l-a pus în buzunar, iar trei bărbaţii de la KGB l-au înconjurat şi au plecat împreună”, a declarat Robert Kraft pentru New York Post.

Citeşte şi Putin, „preşedintele ideal” pentru 41% dintre ruşi – sondaj

Bush a intervenit în favoarea lui Putin

Ulterior, Kraft l-a rugat pe preşedintele Rusiei să îi înapoieze inelul, dar Casa Albă a intervenit. George W. Bush, preşedintele SUA la acel moment, l-a sunat pe Robert Kraft şi i-a spus că ar aprecia dacă inelul ar rămâne la Vladimir Putin, pentru a păstra solide relaţiile dintre SUA şi Rusia.

Înainte de această dezvăluire, jurnalista Masha Gessen, autoarea unei cărţi despre Vladimir Putin, a relatat întâmplarea în volumul „Omul fără chip”.

„În iunie 2005, în timp ce găzduia un grup de oameni de afaceri americani la St Petersburg, Vladimir Putin a furat inelul cu diamant al patronului New England Patriots, Robert Kraft. A cerut să-l vadă, l-a încercat şi a spus: «Aş putea să omor pe cineva cu el», apoi l-a pus în buzunar şi a părăsit camera”, a scris Masha Gessen în cartea sa.

Citeşte şi Vladimir Putin şi soţia sa DIVORŢEAZĂ

Putin nu este la primul furt

Jurnalista descrie şi alte situaţii de furt ale preşedintelui Rusiei. În septembrie 2005, Vladimir Putin a fost invitat la muzeul Guggenheim din New York. La un moment dat, gazda a prezentat un obiect donat muzeului de un alt musafir rus, respectiv o replică din sticlă a unei arme automate Kalashnikov, umplută cu vodkă. Chiar dacă suvenirul costă aproximativ 300 de dolari în Moscova, Vladimir Putin i-a făcut semn unuia dintre bodyguardzi să ia sticla şi să plece cu ea, lucru care s-a întâmplat, spre uimirea celor prezenţi.

Masha Gessen susţine că Vladimir Putin nu suferă de cleptomanie, ci de pleonaxie – dorinţa nestăpânită de a avea ceea ce aparţine altora.

Citeşte şi Reconcilierea cu Rusia, cheia conflictului din Transnistria

Cele mai citite

Dominic Fritz nu vrea ca Iohannis să-l numească tot pe Ciolacu premier

Vicepreşedintele USR Dominic Fritz afirmă că nu s-a discutat, la întâlnirile dintre partidele pro-europene la care el a fost prezent, despre ideea ca Marcel...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

Georgia: Mii de manifestanți pro-UE au ieșit din nou în stradă

Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă