Antrenorul olimpicilor internaţionali la matematică: “Bacalaureatul ar trebui desfiinţat”

Profesorul Florin Colceag a obţinut peste 80 de medalii cu elevii care au participat la olimpiadele naţionale şi internaţionale de matematică. După 20 de ani de experienţă ca antrenor al lotului olimpic de la această disciplină, timp în care a lucrat cu tineri supradotaţi, cadrul didactic, care este acum consultant pentru o şcoală privată de lângă Bucureşti, are o viziune cu totul radicală asupra sistemului de învăţământ din România. În opinia sa, bacalaureatul este un examen inutil, modul cum se predau disciplinele în prezent aparţine trecutului, iar cariera celor mai mulţi copii este distrusă din cauză că educatorii vânează greşelile lor şi nu ceea ce fac ei bun.

 “Nu faci armată cu elevi”

Şcoala românească e depăşită, ni se spune asta în fiecare zi. Cum ar trebui să arate noul sistem de învăţământ care să ţină pasul cu prezentul?

Problema nu e doar românească, e una mondială.  Noi am moştenit un sistem al educaţiei industriale în care omul era în aşa fel croşetat încât să fie bun pe banda de producţie. Dar societatea industrială a dispărut, acum oamenii sunt înlocuiţi în uzine de roboţi, ceea ce mută centrul de greutate de la formarea reflexelor condiţionate la formarea personalităţii oamenilor.  Educaţia industrială presupunea  învăţarea scrisului, cititului şi socotitului, ca baza minimală de lucru, după care urma întărirea capacităţilor de a citi un text, de a înţelege datele abstracte. La noi, lucrurile nu s-au dus până la concret, am avut o educaţie speculativă, nu aplicativă.

 Ce înseamnă educaţie speculativă?

De exemplu, aţi învăţat despre matrice la matematică. Unde aplicaţi matricele în economie? Orice gestionar de magazin ar trebui să ştie că matricele se pot aplica cu uşurinţă în gestiunea cheltuielilor zilnice.  La noi s-a învăţat abstract, s-au învăţat operaţiile cu matrice, dar nu şi unde pot fi aplicate efectiv.  Asta înseamnă o educaţie de tip speculativ, în care înveţi despre nişte instrumente pe care în viaţa de zi cu zi nu ai să le foloseşti, pentru că nici măcar nu ştii că le poţi folosi.  La fel, aţi învăţat teorema lui Pitagora, teorema lui Thales, dar niciodată nu aţi ştiut că acestea se pot folosi chiar pentru a proiecta un coteţ de câine. În alte ţări, educaţia e mai puţin speculativă şi mai aplicativă, fapt care s-a văzut în progresul economic al acestor ţări, pentru că oamenii ştiu cum să folosească un instrument. Ai noştri nu au înţeles că în România analfabetismul funcţional este uriaş, copiii nu înţeleg semnificaţia textelor. Nu că nu ştiu să citească, nu au fost învăţaţi să gândească, să analizeze. Au învăţat doar să facă mecanic anumite lucruri, pentru că sistemul de inspecţii şcolare şi de raportări lunare din educaţie este realmente absurd. Este un sistem de tip militar, dar nu faci armată cu elevi.

 “Copiii sunt demotivaţi şi plictisiţi”

 Care sunt criteriile moderne de educare a unui elev?

Există în toată lumea o şcoală experimentală care încearcă să facă o educaţie pe nevoile individuale ale copilului, plecând de la abilităţile acelui copil, de la mugurii de talent pe care îi are, pe pasiunea sa şi cu orientare directă pentru aplicarea cunoaşterii către viaţa reală.  El este învăţat să fie un om bun, un cetăţean bun, cu respect faţă de cultură şi mediu. E un sistem care atrage, nu împinge. Există, astfel, o libertate în exprimare care nu le înhibă motivaţia. Marea problemă a copiiilor din şcolile clasice e demotivarea şi plictiseala.

 Dacă lucrurile acestea sunt cunoscute, de ce e atât de greu să fie aplicate în România?

Deoarece, pe actualul model, şcoala românească a avut succes, într-o anumită perioadă. Şi pe bună dreptate, deoarece învăţământul de dinainte de ‘89 era adecvat condiţiilor socio-economice de atunci. Şcoala a avut succes în perioada în care existau planurile cincinale, în care existau locuri de muncă şi repartiţii pe locuri de muncă. Sistemul era în aşa fel croit ca să asigure tinerilor etapele de a deveni suficient de buni pe locul de muncă.  Acum nu mai există locuri de muncă prestabilite, economia e într-o fluctuaţie extraordinară, nu mai există planuri pe termen lung de nici un fel, nici măcar anuale. Totul este o luptă de zi cu zi, statul nu mai are rolul de tătucă şi, atunci, copiii trebuie înarmaţi cu competenţele necesare să supravieţuiască şi să aibă succes într-o lume haotică.

Desigur, dar până acolo, aceşti elevi trebuie să mai treacă peste un obstacol care în ultimii ani a devenit tot mai dificil: bacalaureatul. De ce nu reuşesc să promoveze acest examen o mare parte dintre copii?

Bacalaureatul nu se mai justifică în nici un fel, pentru că nu mai reprezintă decât o sperietoare pentru copii, care să mai înveţe ceva, ca să demonstreze că profesorii au mai făcut ceva şi pot fi salarizaţi. Iniţial, în copilăria mea, bacalaureatul se chema examen de maturitate şi verifica maturitatea gândirii copiilor, a înţelegerii, a cunoaşterii, faptul că ei pot intra în lumea adulţilor şi se pot descurca. La ora actuală, bacalaureatul este o formă fără conţinut, o constricţie, pe care copiii nu o apreciază, din cauza asta au şi rezultate proaste. Bacalaureatul nu face decât să le frâneze cariera. Şi nu e numai la noi. S-a renunţat la bacalaureat în toată lumea. Forma veche se mai practică doar în Germania, Franţa, Bosnia. Iar diferenţa dintre bacalaureatul francez şi cel românesc este foarte mare. Acolo li se cere să demonstreze că ştiu să gândească, nu că au cunoştinţe şi trebuie să le repete. Inutilitatea actului în sine e cel care demoralizează, nu inteligenţa copiilor. Este o ştachetă pusă greşit, nu prea sus. Nu-i motivează. “Iau bacalaureatul. Şi ce?”, “Mă duc la facultate. Şi ce, la ce îmi foloseşte?”

“Şcoala trebuie să urmeze elevul, nu invers”

Totuşi, nici profesorii nu sunt foarte deschişi la reformă, sunt reticenţi în a recunoaşte problemele din şcoală.

Nu e vina lor. În momentul în care inspectorul şcolar măsoară eficienţa prin numărul de note şi de absenţe pe care le-a dat şi nu cum formează personalităţile elevilor, cât de capabili sunt copiii, cât sunt de creativi, atunci evaluarea devine cantitativă într-un proces calitativ şi nu ştii dacă ai un profesor excepţional sau fără vocaţie. Şi îi plăteşti pe toţi la fel.

 Din nou vă întreb, cum se pot modifica toate astea?

 Trebuie să se pornească pe sistemul de programe educaţionale consacrate nevoilor copiiilor, nu manualului. Noi suntem în continuare împietriţi în manual. Ai învăţat după manual, ai luat zece, foarte bine, dar la şfârşitul şcolii vezi că mai ştii 5-10% din aceste cunoştinţe. Deci ai pierdut 20 de ani de şcoală degeaba. Nu te-ai format nici ca om, nici ca lucrător în piaţa muncii şi ieşi deprimat din şcoală deoarece nu ai nici un viitor pentru că tu nu ştii să faci nimic. Elevii sunt trataţi cu dispreţ, li se vânează greşelile, nu ce fac bun şi atunci normal că tinerii se demotivează. Noi chinuim copiii cu nenumărate concursuri în care unul câştigă şi restul pierd, ceea ce le dă senzaţia că sunt nişte perdanţi.

Concursul nu are o latură stimulativă. Am ieşit pe locul 5 acum, voi învăţa mai bine să ies pe 1. Dacă, de exemplu, aveţi nota 5 la matematică, s-ar putea spune că sunteţi mediocru. Dar nu se poate generaliza eticheta asta, poate aveţi o altă disciplină unde performaţi. Asta se întâmplă cu orice copil. Poate nu e bun la socotit, la scris, la citit, dar poate fi bun la ceva.

Deci şcoala românească te obligă să fii bun la tot?

Nu, şcoala românească te obligă să dansezi step pe frânghie, făcând jonglerie cu haltere în acelaşi timp ca să ţi se demonstreze că nu eşti bun de nimic.

Există oameni în sistem care sunt dispuşi să îl schimbe?

Da, la momentul acesta, există masa critică de profesori care au fost pregătiţi prin cursuri de specializare sau au avut prilejul să vadă alte tipuri de educaţie şi care nu gândesc închistat. Cam o zecime din profesori, care formează masa critică a schimbării, pot provoca această modernizare.

Copiii au la 10 ani 98% din inteligenţa definitivă

Dumneavoastră sunteţi acum consultant al şcolii Aristotel, unde aplicaţi principiile “gifted education”, adică educaţie personalizată pentru fiecare elev. De ce este mai eficient acest sistem?

Copiii la vârsta de 10 ani sunt poate mai inteligenţi decât adulţii, pentru că inteligenţa lor e proaspătă. Ei şi-au atins 98% din inteligenţa, iar mai departe, inteligenţa lor creşte doar dacă o exersează. Dar în şcoala clasică li se mai exersează doar memoria, nu creativitatea, nu intuiţia. Ori, la vârsta aceasta, te poţi baza pe mintea lor, pe gândirea lor, pe modul cum reuşesc să rezolve o problemă. Dacă lucrează în grup, dacă se stimulează reciproc dobândesc un stil de educaţie bazat pe feedback. Este demonstrat experimental şi statistic, la nivel mondial, că elevii preferă să înveţe din practică şi când se învaţă unii pe alţii. 95% din cunoştinţele dobândite astfel se păstrează.

Nici jumătate din elevi nu trec de bac

BACALAUREAT 2013. Examenul de la finalul clasei a XII-a a devenit un hop tot mai greu de trecut de elevii români, mai ales din 2010, de când s-a introdus supravegherea cu camere video, pentru a preîntâmpina copiatul. Astfel, dacă în 2009, aceasta se cifra la 81%, în 2011 a scăzut la numai 45.73%. Iar anul trecut s-au înregistrat cele mai proaste rezultate din istoria acestui concurs: rata de promovabilitate a fost de numai 43,01%.