6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTopul țărilor cu cei mai fericiţi oameni. Ce loc ocupă România

Topul țărilor cu cei mai fericiţi oameni. Ce loc ocupă România

În fruntea topului din 2016 al țărilor cu cei mai fericiți oameni se află Danemarca, urmată de Elveția și Islanda. Top zece este completat, în ordine, de Norvegia, Finlanda, Canada, Olanda, Noua Zeelandă, Australia şi Suedia. 

Sunt aceleaşi zece ţări ca anul trecut în clasamentul realizat de Universitatea Columbia şi difuzat de Reţeaua pentru soluţii de dezvoltare durabilă (Sustainable Development Solutions Network, SDSN), scrie Agerpres.

Germania avansează de pe locul al 26-lea pe al 16-lea, în timp ce Franţa coboară din poziţia a 29-a pe a 32-a. Italia continuă să rămână pe locul al 50-lea în clasament. 

Pentru a realiza această ierarhie, cercetătorii au analizat speranţa de viaţă într-o stare de sănătate bună, PIB-ul pe locuitor, susţinerea socială (cineva pe care se poate conta), încrederea (măsurată prin percepţia în privinţa lipsei corupţiei politice sau în afaceri), percepţia libertăţii în alegerile de viaţă şi generozitatea. 

La coada clasamentului se regăsesc ţări africane – 25 dintre ultimele 30 de locuri -, lista fiind încheiată de Burundi, ţară afectată de o criză plină de violenţe de când preşedintele Pierre Nkurunziza şi-a anunţat candidatura, în aprilie 2015, la al treilea mandat în fruntea statului. El este precedat de Siria, Togo şi Afganistan. 

România se află pe listă după ţări ca Moldova (55), Rusia (56), Polonia (57), Slovenia (63), dar înaintea unor state precum Estonia (72), Croaţia (74), Turcia (78), China (83), Ungaria (91) sau Portugalia (94). 

Raportul din 2016 este al patrulea care încearcă să cuantifice fericirea, pentru a încerca să influenţeze politicile guvernelor. Primul a fost publicat de Naţiunile Unite în 2012. În raport se arată de altfel că cinci ţări au câte un ministru al Fericirii: Bhutan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi Scoţia.

Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă