8.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSTS: Cronologia apelurilor către 112 în cazul de la Timişoara

STS: Cronologia apelurilor către 112 în cazul de la Timişoara

La Centrul de primiri apeluri de urgență 112 Timișoara, s-au înregistrat, în perioada 16 – 18 noiembrie a.c., un număr de 15 apeluri de urgență care semnalau diferite simptome medicale cu stări de rău, grețuri, vărsături, colici și dureri abdominale ale unor persoane care locuiau în același bloc. 

Cele 15 apeluri au fost preluate de către operatorii 112 aflați în serviciu în cele trei zile, au fost indexate ca fiind urgențe medicale și a fost transferată legătura apelanților cu personalul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș. Decizia privind calea de urmat (intervenţia sau nu) aparţine exclusiv personalului Ambulanţei.  

Referitor la cele 15 apeluri la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, au fost înregistrate trei persoane care au efectuat apeluri multiple (în număr de 10) și încă cinci apeluri unice. Din punct de vedere al timpului de procesare a apelurilor, transferul către personalul medical care dispecerizează urgențele medicale, respectiv SAJ Timiș, s-a realizat cu o medie de 53 de secunde/apel. 

Situația apelurilor unice înregistrate, după cum urmează: 

16 noiembrie a.c., orele: 13.35.28, 14:05:41 și 16:5511; 
17 noiembrie a.c., ora 08:43:28; 
18 noiembrie a.c., la ora 07:59:57. 
Toate cazurile apelanților unici vizau urgențe medicale cu persoane care prezentau vărsături, colici abdominale și deshidratare. 

Cazurile de apel multiplu au fost înregistrate după cum urmează: 

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la ora 09:21:31 a fost primit primul apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru un copil care prezenta dureri abdominale și vărsături. Apelantul a revenit ulterior la ora 18:18:53. 

După aproximativ trei ore de la primul apel, sâmbătă, la ora 12:25:22, a sunat o persoană care anunța că o femeie din același bloc, dar alt apartament, prezenta grețuri și vărsături. Acest apelant a revenit după aproape 30 de ore, în data 17 noiembrie a.c., la ora 18:04:36. 

Al treilea caz de apel multiplu a fost inițiat duminică dimineața, 17 noiembrie a.c., la ora 08:05:09, care a fost urmat de un alt apel la ora 10:44:11. Ulterior, aceeași persoană a revenit în cursul nopții și dimineții, la ora 02:42:36, la ora 03:22:43, la ora 05:16:56 și la ora 09:05:14.”, se arată într-un comunicat al STS.

Cele mai citite

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă