2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO. 62 de morți, după ce un avion FlyDubai s-a prăbușit în...

FOTO+VIDEO. 62 de morți, după ce un avion FlyDubai s-a prăbușit în sudul Rusiei. Reacția lui Putin

UPDATE 15.12: Directorul companiei FlyDubai a declarat, sâmbătă, că exclude varianta unui act criminal, conform AFP, citat de Agerpres
Gaith al-Ghaith a anunţat că o echipă de lucru formată din reprezentanţi ai Aviaţiei civile din EAU şi ai FlyDubai se va deplasa în Rusia pentru a participa la anchetă ‘în coordonare cu autorităţile ruse’. 

UPDATE 09.14: Președintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că, în prezent, ajutorul acordat rudelor celor decedaţi reprezintă o prioritate, relatează agenţiile ruse de ştiri preluate de Reuters, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform Agerpres

„Şeful statului a declarat că acum prioritatea este asistenţa acordată familiilor şi apropiaţilor celor care şi-au pierdut viaţa”, a declarat Peskov. 

––

62 de persoane au murit, după ce un avion Beoing al companiei FlyDubai s-a prăbușit, sâmbătă dimineaţă,pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, relatează AFP, conform Agerpres

„Potrivit primelor informaţii, la bord se aflau 55 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Toţi au murit”, a precizat comitetul de anchetă, într-un comunicat. Ministerul pentru situaţii de urgenţă a anunţat anterior un bilanţ de 61 de morţi (55 pasageri şi şase membri ai echipajului). 

Conform comitetului de anchetă, a fost declanşată o anchetă criminală pentru încălcarea regulilor de securitate şi de exploatare a transportului aerian care a provocat prin imprudenţă moartea mai multor persoane. 

 

Avionul s-a prăbuşit atunci când încerca „o a doua tentativă de aterizare din cauza condiţiilor meteorologice proaste”, a anunţat la rândul său Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă într-un comunicat. 

Avionul „a ajuns foarte aproape de pista de aterizare cu una dintre aripi şi apoi s-a distrus”, conform comunicatului. 

„‘flydubai confirmă cu regret că zborul FZ981 s-a prăbuşit la aterizare şi bilanţul victimelor acestui tragic accident”, a anunţat compania, care a pus la dispoziţia familiilor victimelor mai multe numere de telefon. 

Fragmentele avionului Boeing care s-a rupt în mai multe bucăţi au fost dispersate pe o distanţă de 1,5 km, informează postul tv LifeNews. 

Accidentul aerian s-a produs în jurul orei 00.50 GMT, precizează Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă. 

Aparatul de zbor a luat foc după impactul cu solul şi incendiul a fost stins după o oră, adaugă sursa citată. 

Potrivit LifeNews, avionul a căzut la circa o sută de metri de pista de aterizare, în condiţii de vizibilitate proastă. Boeingul a încercat să aterizeze timp de două ore, zburând pe deasupra Rostov-pe-Don „din cauza condiţiilor meteo dificile”, afirmă canalul. 

Sâmbătă dimineaţă la Rostov-sur-le-Don ploua în rafale şi fusese emisă o alertă de vânt puternic de către agenţia locală a Ministerului pentru situaţii de urgenţă, a anunţat agenţia Tass. 

Mai multe zboruri au fost redirijate din acest motiv către aeroportul din oraşul vecin Krasnodar, potrivit LifeNews. 

„Condiţiile meteo erau teribile, avionul tremura îngrozitor”, a povestit unul din pasagerii unui zbor redirijat spre Krasnodar de la Rostov-pe-Don şi care a aterizat cu puţin timp înainte de prăbuşirea avionului Boeing. 

„O eventuală eroare a piloţilor” se află şi ea printre posibilele cauze ale prăbuşirii luate în calcul, a declarat Jana Terehova, consilieră a ministrului rus al transportului, pentru postul tv Rossia 24. 

Toţi pasagerii avionului prăbuşit, printre care patru copii, erau cetăţeni ruşi, în timp ce echipajul era format din străini, potrivit LifeNews. 

Compania Boeing a anunţat că este la curent cu accidentul aerian, dar a precizat pe Twitter că are nevoie de mai multe detalii privind această catastrofă înainte de a emite o declaraţie oficială. 

Peste 500 de salvatori şi în jur de 60 de vehicule au fost desfăşurate la locul prăbuşirii, potrivit Ministerului pentru situaţii de urgenţă.

 

 

 

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă