4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportTraian Băsescu: Am declanşat procedura unui nou referendum pe tema modificării structurii...

Traian Băsescu: Am declanşat procedura unui nou referendum pe tema modificării structurii Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a declanşat procedura unui nou referendum pentru modificarea structurii Parlamentului. Preşedintele a amintit că la referendumul din 2009, românii au votat Parlament unicameral, cu 300 de membri, iar această decizie a poporului trebuie respectată în noua Constituţie.

Citeşte mai jos, în format LIVE TEXT, principalele declaraţii ale preşedintelui.

Conferinţa se referă la revizuirea Constituţiei şi reacţia mea la ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple în Parlament.

– Aş pleca de o premisa esenţială în poziţionarea mea, de la lipsa mea de interes politic în revizuire, după cum ştiţi nu mai pot candida.

– Mi-am început cel de-al doilea mandat cu obiectivul de modernizare a statului. Unele au reuşit, altele nu, dar unul esenţial a vizat flexibilizarea statului, construcţia unui stat flexibil, uşor, ieftin – de aceea s-a redus personalul bugetar.

-Un obiectiv a fost şi revizuirea altor instituţii, nu numai subţierea aparatului de stat, şi una din instituţiile fundamentale ce trebuiau revizuite e Parlamentul, care poate fi caracterizat ca fiind de multe ori ineficient şi desprins chiar de realităţile legislative.

– Avem un Parlament bicameral, cu două camere cu atribuţiuni diferite, ceea ce înseamnă pe fond un parlament unicameral. Multe legi trec în camera nedecizională fara măcar a fi dezbătute. Parlamentul votează legi fără să ştie despre ce este vorba.

– România funcţionează ca şi cum ar avea un Parlament unicameral. Pornind de la acest lucru am realizat un referendum în 2009 la care am pus două întrebări: dacă poporul român este de acord cu un Parlament unicameral şi dacă sunt de acord cu un număr de 300 de parlamentari. Românii au spus da, în majoritate, la ambele întrebări.

 – Cred că această atitudine a Parlamentului României, a majorităţii USL, este o atitudine împotriva statului de drept. Din punctul meu de vedere această atitudine a majorităţii USL care respinge aplicarea referendumului din 2009, nu are nimic de-a face cu democraţia.

 – Am declanşat procedura unui nou referendum, în această după amiază, pe modificarea Parlamentului. Voi emite decret să dau posibilitatea românilor să se pronunţe din nou dacă vor Parlament unicameral şi cu 300 de parlamentari.

Este obligaţia mea să folosesc toate mijlocele constituţionale pentru ca democraţia să se situeze deasupra intereselor politice.

– Dacă legea referendumului va fi modificată, voi emite decret astfel încât să fie validat cu o prezenţă de 30%.

– Sunt hotărât să îi determin pe parlamentari să respecte referendumul din 2009.

Întrebări-răspuns:

 Parlamentul are 20 de zile la dispoziţie să dea un punct de vedere. Veţi aştepta acest punct de vedere?

T.B: Cum să nu ţin cont, e în interesul meu să fie respectată procedura. Se petrec nişte lucruri extrem de interesante, dezbaterea în plen, decizii ale CCR, voi aştepta şi decizia Curţii cu privire la proiectul pe care îl va trimite Parlamentul. Nu am vrut să lansez procedura de realizare a unui nou referendum în timpul vacanţei parlamentare. Am dorit să lansez procedura când parlamentarii sunt la serviciu.

V-aţi consultat cu premierul?

T.B: Cu premierul am avut discuţii şi m-a pus la curent cu ce s-a stabilit între domnia să şi domnul Antonescu. Nu am a-i reproşa nimic premierului, ei au o majoritate de 70%. Eu nu am mijloace să-i conving altfel decât respectând pârghiile constituţionale.

Luaţi în calcul să mergeţi în Parlament?

T.B:Nu, numai că nu văd de ce să merg, dacă aş fi invitat aş merge cu plăcere. Eu am trimis un punct de vedere. Constituţia României e bună, principiile stabilite, drepturile, instituţiile, sunt în regulă, îndeplinesc standardele europene. Acum un singur standard nu e îndeplinit, cel care vizează voinţa poporului. Nu mai există rostul revizuirii dacă nu se pune în aplicare rezultatul referendumului.

Ce altceva din actualul proiect ar duce la un blocaj în stat?

T.B: Nu aş vrea să intru aici la Cotroceni într-o dezbatere pe ce e la comisie. Spre exemplu, ce vă pot spune, în proiectul meu mai erau două paliere, dincolo de referendum: tratatul fiscal, se introducea în Constituţie obligaţia de a nu avea un deficit mai mare de 3%, şi al doilea palier, introducerea tuturor deciziilor CCR în articolele de Constituţie care nu erau clare. În cele două mandate am avut coliziuni legate de Constituţie, s-au clarificat articolele neclare. Nu aş vrea să intru acum în analiza unei comisii conduse de domhul Antonescu, care poate fi spectaculos modificată la plen.

 Dar în ce priveşte prerogativele preşedintelui?
T.B: Vă rog să-mi permiteţi să speculez ceva mai târziu, într-o emisiune.

Dacă nu vor aplica nici al doilea referendum?

T.B: Atunci desfiinţăm aliniatul trei, România este stat de drept. Această solicitare o avem în toate întâlnirile internaţionale, atenţie la statul de drept. E de neconceput în toată Europa să avem un referendum valid şi clasa politică să refuze să aplice rezultatul.

Citeşte şi Băsescu la întâlnire cu fanii de pe Facebook: Va trece timp până când vom deveni o naţiune educată să reuşească

Citeşte şi Băsescu, ATAC la comisia de revizuire a Constituţiei: Ne aşezăm într-un ridicol

Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...
Ultima oră
Pe aceeași temă