Un poliţist din judeţul Vrancea nu a luat mită de la un şofer care circula fără licenţă de transport, conform unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), remis vineri redacţiei.
Joi, un poliţist de la Postul Bilieşti a oprit pentru control o autobasculantă şi a descoperit că şoferul nu avea licenţă de transport, iar în certificatul de înmatriculare figura cu caroserie specială de transport butelii. Agentul, însă, a constatat că certificatul nu includea şi bena de transport marfă.
În momentul în care poliţistul l-a informat pe şofer că fapta lui este o infracţiune, bărbatul i-a oferit omului legii 500 lei ca să abandoneze cercetările. Poliţistul l-a denunţat pe şofer, iar, în urma unui flagrant, conducătorul maşinii a fost prins.
Citeşte şi Poliţist prins când lua şpagă de la un hoţ de fier vechi
Şoferul este acum urmărit penal pentru dare de mită, informează comunicatul DGA.