Cu o scurtă şi controversată istorie comună în diferite alianţe – CDR şi D.A. -, dar despărţite ani buni de falia Băsescu, de raportarea diferită la instituţiile europene şi de abordarea statului de drept, astăzi PNL şi PDL se află şi pe fond, şi ca stilistică mai aproape ca oricând. Spectacolul zilnic oferit de cele două partide arată că, pe căi diferite, ambele au ajuns la izolare pe scena politică şi la dependenţă de mai marele fârtat, PSD. Motivul ţine, în primul rând, de leadership şi de camarilă.
Deşi unul la putere şi altul în opoziţie, problema comună a PNL şi PDL este că au şefi care le vor îngropa, mai devreme sau mai târziu. Asta nu înseamnă că vor dispărea ca PNŢCD, ci vor ajunge să-şi negocieze în genunchi supravieţuirea. Pierzând ritmic în sondaje, în primul rând din cauza cantonării în tranşeele proiectului eşuat şi fără perspectivă electorală numit „jos Băsescu“ versus „coabitare“, Antonescu nu are altă alternativă, dacă vrea să rămână candidatul USL, decât să se facă preş în faţa unui PSD care nu-l mai vrea. Dar chiar şi aşa, şansele sunt reduse, fiind evident că Ponta este dispus să joace până în pânzele albe cartea marilor cancelarii, al cărei punct central este respectarea pactului cu Băsescu şi un partener de dialog la Palatul Cotroceni şi după 2014. Antonescu şi Voiculescu sunt excluşi din ecuaţie, acesta fiind unul dintre motivele pentru care cancelariile au închis ochii la împărţirea procurorilor şefi între clanurile care conduc acum România. Cu un partid tot mai nemulţumit de ciozvârtele pe care Ponta le aruncă PNL în actul de guvernare şi politizare, lui Antonescu nu-i mai rămâne decât să-şi menţină alura de mână forte – iată, a reuşit să-i excludă pe Chiliman, Tuşa, Moisescu – şi să-şi caute aliaţi în PDL-Blaga. „Reconstrucţia“ dreptei în jurul PNL, arma la care visează Antonescu, este o utopie, pentru că exact acest electorat e cel care nu-l va ierta vreodată pentru alianţa cu Felix-Voiculescu şi pentru aventura din vara lui 2012. Aruncarea peste bord a lui Antonescu este însă puţin probabilă, atâta timp cât acesta va rămâne pe locul doi în sondaje.
Excluderea lui Chiliman, Tuşa, Moisescu şi a altor disidenţi la Antonescu intră în logica de mai sus, dar şi în cea a împiedicării coagulării unei alte mişcări pe dreapta, fatală PNL. Tot în aceleaşi coordonate se înscriu şi ameninţările lui Vasile Blaga la adresa adepţilor partidului născut din Mişcarea Populară, de care „se va alege praful şi pulberea“. Sau grobianismele lui Traian Ungureanu (singurul jurnalist care a reuşit performanţa să trăiască la Londra din comentariile scrise în România, evident, pe banii lui Vântu) faţă de Preda şi Baconschi. În PDL, situaţia este şi mai complicată, partidul se va scinda pe linia Băsescu, cu electoratul aferent cu tot. Practic, la masa negocierilor cu PNL, Blaga ar putea aduce în tolbă doar vreo 10 procente. Spre deosebire de Antonescu, Blaga nu este un lider de care partidul să nu se poată dispensa – are vreo 12% în sondaje, nu a câştigat nicio alegere, ba mai rău, a intrat în parlament de pe locul 2, nu-i carismatic şi nu are discurs, neintrând în ecuaţia prezidenţialelor. Nu este deci o miză pentru PDL. După ruperea partidului şi un previzibil scor prost la europarlamentare, nimic nu ar trebui să oprească debarcarea lui, moment în care se poate deschide drumul, singurul logic, spre o coagulare a diverselor facţiuni – Partidul Popular, Forţa Civică, Iniţiativa România Liberală. Altfel spus, PDL cu Blaga este izolat, singura zonă de manevră fiind PNL. Până atunci, Antonescu şi Blaga rămân groparii dreptei.
Citeşte continuarea pe Revista 22
