Reprezentanţii creditorilor internaţionali ai Greciei şi ai autorităţilor pentru concurenţă din Uniunea Europeană cer băncilor elene să-şi vândă subsidiarele şi băncile afiliate din Europa de Sud-Est, inclusiv din România.
Reprezentanţii UE, BCE şi FMI exercită presiuni pentru subsidiarele băncilor elene din Balcani şi cer vânzarea imediată a activităţilor nebancare, potrivit unor surse citate de Kathimerini, B1.ro
În plus, creditorii internaţionali cer băncilor din Grecia să-şi vândă şi activităţile nebancare de pe piaţa internă. Directorul general adjunct pentru ajutor de stat al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, le-a prezentat directorilor băncilor elene condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească planurile lor de afaceri.
Săptămâna viitoare Directoratul General pentru Concurenţă ar urma să să trimită instrucţiuni scrise instituţiilor de creditare din Grecia în legătură cu aceste planuri.
Potrivit oficialilor bancari, creditorii vor trebui să-şi prezinte planurile până la sfârşitul lunii iunie şi apoi, după consultări, să fie stabilite planurile finale până la mijlocul lunii iulie.