Imensul sediu al Partidului Comunist bulgar a fost deschis timp de doar opt ani, înainte de a fi abandonat în 1989, după căderea Cortinei de Fier.
Guvernul bulgar a părăsit sediul, iar monumentul s-a transformat, cu timpul, într-o uriaşă ruină.
Mai mulţi membri ai noilor guverne bulgare au dorit restaurarea monumentului, însă costurile de peste 20 de milioane de dolari par nejustificate, în ciuda afluxului de turişti care ar putea alege să viziteze ceea ce reprezenta, la un moment dat, mândria ţării, conform Business Insider.
Istoria sediului de pe Vârful Buzludja este legată de vieţile conducătorului şi revoluţionarului bulgar Hagi Dimitar. După o serie de activităţi revoluţionare regizate şi demarate, de multe ori, de pe teritoriul României, conducătorul revoluţionar Stefan Caragea, alături de Hagi Dimitar şi de o trupă de revoluţionari bulgari a trecut Dunărea la Vardim, dinspre România către Bulgaria, pe data de 5 iulie 1868.
Citeşte şi Sărăcie sau atac la decenţă? Cum arată o călătorie cu avioanele Air Koryo din COREEA DE NORD
După o serie de lupte din care trupele revoluţionare au ieşit învingătoare, a urmat sângeroasa confruntare dintre otomani şi revoluţionari, în care eroul naţional bulgar Stefan Caragea a fost rănit şi capturat, iar trupele sale au fost înfrânte.
Din trupa de revoluţionari au rămas doar câteva zeci de oameni, printre care şi Hagi Dimitar, care s-au retras pe Vârful Buzludja din Munţii Balcani, unde au fost înfrânţi, în mod decisiv, pe data de 18 iulie 1868.
Citeşte şi FOTO: Cum arăta COLOSUL M4, cel mai mare bombardier strategic RUSESC construit vreodată
Rănit, Hagi Dimitar a reuşit să fugă cu ajutorul unor camarazi şi a murit după aproximativ o lună, pe muntele Kadrafill, la 3 km de satul Svezhen.
În 1891, revoluţionarii socialişti, printre care se afla şi Dimitar Blagoev, s-au întâlnit, în secret, pe muntele Buzludja şi au pus bazele Partidului Social-Democrat al Muncitorilor, un precursor al Partidului Comunist bulgar, conform thebohemianblog.com.
În amintirea lui Dimitar Blagoev, a lui Hagi Dimitar şi a revoluţionarilor bulgari, oficialii comunişti au hotărât construirea bizarei clădiri care urma să devină sediul Partidului Comunist bulgar. Lucrările au durat şapte ani, iar construcţia a fost inaugurată în 1981, la 1.300 de ani de la fondarea statului bulgar.
Din galeria de mai sus veţi afla cum arăta înainte de 1989 şi cum arată în prezent una dintre cele mai ciudate construcţii comuniste din Bulgaria.
TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna mai:
1. TOP 10 cele mai OTRĂVITOARE alimente
2. Au ajuns americanii pe Lună? 10 DOVEZI că totul a fost o MARE FARSĂ
3. FOTO. Transformări UIMITOARE. Vezi cum arătau Brad Pitt, Lady Gaga şi alte vedete la balul de absolvire
4. IMAGINI ŞOCANTE. Drama celor trei tinere sechestrate şi abuzate timp de 10 ani
5. Incredibilele IMAGINI de poveste din urmă cu peste 100 de ani. Aşa arăta CHINA IMPERIALĂ!