21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportPNL şi PC încearcă să pună presiune pe ANI. Vezi solicitarea HALUCINANTĂ...

PNL şi PC încearcă să pună presiune pe ANI. Vezi solicitarea HALUCINANTĂ a senatoarei Cristiana Anghel şi cum ministrul Voicu nu cunoaşte legea

Parlamentari şi miniştri din PNL şi PC încearcă din nou să forţeze mâna Agenţiei Naţionale de Integritate, prin solicitări care încalcă legea, după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost înregistrat spunând că ANI ţinteşte cu precădere lideri liberali şi că ar trebui luate măsuri în ceea ce priveşte agenţia.

Cel mai recent demers îi aparţine senatoarei PC Cristiana Anghel, fosta învăţătoare care a făcut greva foamei şi care este în prezent verificată de ANI pentru conflict de interese, în urma unor suspiciuni că ar fi decontat la Parlament bani pe care, de fapt, i-ar fi folosit fiica sa.

Anghel îi solicită preşedintelui Agenţiei, Horia Georgescu, printr-o interpelare, “postarea tuturor datelor publice pe site-ul instituţiei referitoare la personal şi cheltuirea sumelor destinate personalului”.

Limbajul interpelării este cel puţin ciudat pentru un membru al Parlamentului. “Aţi vrut război. Aveţi război. Pe viaţă şi pe moarte. Pentru că mie îmi puteţi închide gura doar cu pământ. ‘Căci nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănţuit’” – aşa începe mesajul adresat lui Georgescu.

Anghel acuză ANI de conflict de interese, “poliţie politică” şi “amestec inacceptabil şi ilegal în probleme care depăşesc” sfera de acţiune a inspectorilor ANI.

Senatoarea spune că agenţia s-a sesizat în cazul ei în urma unui articol publicat în Evenimentul Zilei. “Prin urmare, cetăţeanul român vă plăteşte, cu zeci de milioane de lei pe lună ca să citiţi, culmea, în timpul programului ziare de scandal!” (n.r. – punctuaţia aparţine învăţătoarei Anghel)

Trebuie menţionat că multe dintre investigaţiile ANI, unele dintre ele soldate şi cu victorii în justiţie, s-au bazat pe dezvăluiri făcute de presă. Unul dintre cazuri este cel al baronului local de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în urma unei investigaţii publicate de România Liberă.

Anghel îi cere lui Georgescu publicarea pe site-ul ANI, în decurs de o săptămână, informaţii despre inspectorul de integritate care o verifică: ce funcţie ocupă aceasta în cadrul Agenţiei şi ce cheltuieli din banii publici a făcut în ultimii trei ani. Această solicitare poate fi interpretată ca o presiune politică asupra inspectorului, după modelul folosit de alţi parlamentari verificaţi de ANI.

Anghel mai vrea să ştie dacă ANI are departament juridic, “numele şi numărul inspectorilor de integritate din Bucureşti şi din teritoriu”, “numele şi numărul angajaţilor din celelalte departamente” şi CV-ul fiecăruia, plus o listă cu cheltuieli lunare/ anuale pentru fiecare dintre aceştia.

“Vreau să ştiu şi dacă de obicei cereţi interceptarea convorbirilor telefonice ale persoaenlor cărora le-aţi deschis dosare. Vreau să ştiu totul. În numele meu şi al celor 39.000 de cetăţeni care m-au votat”, îşi încheie Anghel interpelarea.

Documentul Cristianei Anghel a ajuns la Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, liberalul Mihai Voicu. Acesta a transmis-o mai departe la ANI, cerându-i lui Georgescu să se prezinte luni la Senat, pentru a răspunde interpelării Cristianei Anghel. Mai mult, deşi senatoarea cerea “răspuns oral” la solicitarea ei, Voicu vrea şi răspuns în scris, “în termen de 10 zile calendaristice”.

Solicitarea vine în condiţiile în care Voicu nu are dreptul să-l convoace pe preşedintele ANI în Parlament, deoarece legislaţia prevede că agenţia este “o autoritate autonomă, cu personalitate juridică”, ce beneficiază de “independenţă operaţională”. Astfel, în Legea ANI se arată că “preşedintele, vicepreşedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispoziţii (…) de la nici o autoritate publică, instituţie sau persoană”.   

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...
Ultima oră
Pe aceeași temă