-0 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul premier Victor Ponta, audiat la DNA Ploiești, în dosarul lui Ghiță

Fostul premier Victor Ponta, audiat la DNA Ploiești, în dosarul lui Ghiță

UPDATE 11.02: Fostul premier Victor Ponta a părăsit, luni, sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, după aproximativ o oră de audieri. La ieşire, Ponta a declarat presei că a fost citat ca martor şi că a spus tot ce ştie. 

–––

Fostul premier Victor Ponta a ajuns, luni dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Ploiești, unde este audiat pentru că, în calitate de premier, i-a oferit funcții procurorului general al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Liviu Tudose, la „rugămintea” deputatului PSD Sebastian Ghiță, potrivit unor surse judiciare.

Magistratul, arestat preventiv pentru că i-a dat informații din dosare lui Ghiță, a dat detalii despre întâlnirea cu Ponta în declarațiile făcute inclusiv în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

Sebastian Ghiţă este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis. El a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, suma fiind stabilită la 13 milioane de euro.

Citește și: MOTIVELE pentru care DNA cere reținerea și ARESTAREA deputatului Sebastian Ghiță. Victor PONTA apare în referat

În același dosar, mai sunt urmăriţi penal fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Aurelian Mihăilă, pus sub control judiciar, iar în stare de arest preventiv sunt cercetaţi fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispa

 

 

Cele mai citite

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă