Preşedintele PNL Crin Antonescu i-a răspuns premierului Victor Ponta, care i-a dat liderului liberal un ultimatum în ceea ce-l priveşte pe senatorul Sorin Roşca Stănescu.
Antonescu a explicat că oricine încalcă articolul din protocolul USL, care stipulează ca membrii care atacă Uniunea să fie daţi afară din partid, trebuie să se despartă de PNL. Ci toate astea, preşedintele liberalilor a subliniat că nici el şi nici Victor Ponta nu au ajuns în situaţia în care să-şi dea ultimatumuri.
„Dezavuăm categoric aprecieri, unele făcute şi de colegul nostru Roşca-Stănescu, aprecieri privitoare la Partidul Social Democrat în ansamblu, la Victor Ponta. În felul acesta nu se poate colabora, nu se poate păstra încrederea. Oricine mai încalcă, într-un tip atât de clar, articolul respectiv va trebui să se despartă din partidul din care face parte sau din USL”, a atras atenţia Antonescu.
Reacţia lui Crin Antonescu vine după ce premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că nu vrea scuze de la senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, ci l-a avertizat pe co-preşedintele USL Antonescu că dacă Roşca Stănescu este în continuare senator PNL, acordul USL nu se mai respectă.
„Aşa cum v-aţi obişnuit cu mine, foare rar spun în public dacă mă nemulţumeşte ceva. Dacă spun în public, înseamnă că s-a umplut paharul. E vorba aici despre o campanie de denigrare a PSD, a membrilor PSD. Noi avem un acord scris, pe care doi ani şi jumătate toţi l-am respectat. Atunci când au fost probleme, am ştiut de fiecare dată să le rezolvăm, fără a invoca textul acordului. Din păcate, în această situatie, nu s-a putut. Noi, ieri, când ne-am prezentat la şedinţa USL, ne-am prezentat cu un dosar. Picătura a fost o declaraţie a domnului Roşca Stănescu în care a spus că este foarte mândru de votul de luni din Senat în care s-a format o altă majoritate: PNL – PDL – PPDD. Dacă lucrurile stau aşa, lucrurile sunt foarte serioase (…)
Eu nu cred că liberalii, între relaţia cu PSD şi un personaj ca Sorin Roşca Stănescu, îl vor alege pe Roşca Stănescu. Se pune problema să facem un alt acord al USL-ului. De fiecare dată, măsurile economice, legislative pe care le-am luat, le-am adoptat în USL, iar, în Guvern, Daniel Chiţoiu este principalul responsabil pe probleme economice. M-a deranjat că a susţinut o lege împotriva ministrului de Finanţe care dădea o gaură la buget. Nu vreau scuze de la domnul Sorin Roşca Stănescu. Dacă domnul Roşca Stănescu este în continuare senator PNL, acordul USL nu se mai respectă”, a subliniat Ponta.