4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialAsociația Pro Consumatori: Argumente juridice și morale împotriva vaccinării obligatorii

Asociația Pro Consumatori: Argumente juridice și morale împotriva vaccinării obligatorii

Asociația Pro Consumatori

Având în vedere campania agresivă pentru vaccinarea obligatorie susţinută de către instituţiile statului român, inclusiv de către Ministerul Sănătăţii, reprezentanţii societăţii civile independente din România au crezut de cuviinţă că trebuie să ia atitudine împotriva acestui demers neconstituţional prin care se doreşte ca un număr de 8 vacci­nuri să devină obligatorii. Redăm mai jos punctul de vedere al organizaţiilor care susţin vaccinarea voluntară, aşa cum este şi în prezent, adică fiecare părinte să decidă dacă îi sunt necesare anumite vaccinuri copilului său.

„Fiecare copil al acestei țări are dreptul la viață!!! Statul român, prin anumite măsuri spartane, gen vaccinarea obligatorie, nu are dreptul să pună în pericol viața copiilor alergici la anumite ingrediente ale vaccinurilor sau care au un sistem imunitar slăbit. Nimeni nu-i cu­noaș­te mai bine pe acești copii în afară de părinții lor. Prin urmare, numai părinții sunt îndreptățiți să ia decizii pentru copiii lor atât din punct de vedere legal, cât și moral!

Noi, părinții responsabili, nu vrem să fim umiliți și amenințați de co­misii formate din semidocți, că ne vor fi luați copii de statul român dacă nu-i vaccinăm!

Noi, părinții responsabili, nu vrem un Barnevernet românesc, modelul suedez în care niște func­ționari semidocți știu cel mai bine ce este potrivit pentru copiii noștri! Acest model nu trebuie să se aplice NICIODATĂ în România!

Statul, prin reprezentanții săi vre­melnici, nu poate să încalce Con­stituția României și să ne impună ad­ministrarea unor vaccinuri (me­dicamente) copiilor noștri sub pretextul prevenirii unor boli demult eradicate, unele dintre ele fiind denumite și boli ale sărăciei. Dacă statul ne va încălca drepturile constituționale, atunci noi ca cetățeni avem dreptul la nesupunere civică“, susține conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

Suntem un popor bolnav

„Vaccinarea este o opțiune. Este dreptul meu de a alege ce anume substanțe, asupra cărora nu am nici un control, doresc sau nu, să le introduc în corp. Obligativitatea aduce multe probleme: sunt copiii victime ale vaccinării. Ce facem cu ei? O astfel de lege îi poate ucide pe aceşti copii. Ce facem cu copiii cu autism? Știm deja ce conțin vaccinurile. O nouă doză de vaccin administrat unui copil cu autism (un rapel în jurul vârstei de 5 ani) îl scurtcircuitează. Adică tot ce au încercat părinții şi specialiștii să realizeze până atunci cu un copil cu autism, o nouă doză de neurotoxine îl poate aduce de unde a plecat sau mai rău. Ce facem cu copiii cu epilepsie? Dar cu cei cu boli autoimune? Cine va face raportare RAPI? Copilului meu nu i s-a întocmit RAPI niciodată, deși a avut internări după fiecare vaccinare. Suntem un popor bolnav. Nu cunosc nici o persoană care să spună «sunt sănătos». Secțiile de oncologie sunt pline. Singurele afaceri care merg cu adevărat în România sunt farmaciile şi pompele funebre. Şi, în aceste condiții, TU ca Minister vii cu o astfel de hotărâre înainte de a vedea care este cauza acestor îmbolnăviri? TU ca Minister, tu ca și Cameră a Deputaţilor îţi permiți să sfidezi 3 legi fundamentale: Constituția, Legea Drepturilor omului şi Dreptul pacientului ??? Noi nu mai contăm ? Eu am o întrebare: cât a costat să fim vânduți? Ce preţ are poporul român?“, întreabă Ani Crețu, actriță la Teatrul pentru copii „Ion Creangă“.

„Administrarea cu forța a unei molecule farmacologic active unei populații sau comunități creează sentimentul degradant că Guvernul își tratează poporul ca pe sclavi, că îi încalcă în picioare conștiința identității de gen, că îl tratează ca pe o turmă, nici măcar ca pe un bun plătitor de biruri.

În legătură cu posibilitatea și riscul ca Guvernul să dea o lege care să prevadă vaccinarea obligatorie:

1. Nimeni nu poate fi obligat să accepte introducerea pe cale orală sau injectabilă, în trupul lui sau al copilului, o substanță farmacologic activă.

Un asemenea act normativ ar încălca următoarele principii:

Juridic: ar echivala cu o lege totalitară prin care Guvernul obligă poporul să primească (să înghită) ceva ce vrea Guvernul.

Prin extrapolare, forțând puţin nota, există riscul ca Guvernul să oblige poporul să bea în fiecare dimineață un pahar de motorină sau sârmă ghimpată (desigur, tot spre binele poporului) .

Moral, spiritual: Dumnezeu ne-a făcut liberi. Dacă El nu ne forțează libertatea și acesta este un fundament antropologic etern și dumnezeiesc – nimeni (nici Guvernul trecător al României ) nu poate să ne oblige.

Bioetic: „nici preeminența co­­lec­tivă, nici preeminența per­sonală“.

Dacă omul nu intervine abu­ziv, scandalos și nedrept, fenome­nele sociale și biologice se reglea­ză homeostazic, fără accidente majore.

Concret și explicit:

Copiii vaccinați (conform de­ci­ziei libere a părinților lor) nu sunt în pericol lângă copiii ne­vac­cinați deoa­rece anticorpii spe­cifici obținuți prin vaccinare îi apără.

În privinţa copiilor nevaccinați (conform deciziei libere a părinților lor), poate că, teoretic, există riscul de a se îmbolnăvi, dar este un risc asumat.

Deci practic nu există nici un motiv pentru care s-ar putea impune o asemenea lege.

Satisfacerea convingerii că vac­­cinarea nu îl ajută sau este riscantă de unde rezultă dreptul de a proceda conform convingerii.

2. Nimănui nu i se poate interzice vaccinarea dacă el o cere. Și în acest caz funcționează:

a) Principiul libertății de opțiune (juridic, moral, spiritual, etic)

b) Satisfacerea convingerii că vaccinarea îl ajută, de unde decurge dreptul de a proceda conform convingerii.

În 14 aprilie 2015, Organizația Mondială a Sănătății a publicat o declarație referitor la necesitatea aducerii la cunoștință publicului a tuturor rezultatelor studiilor clinice legate de medicamente, vaccinuri și dispozitive medicale. Declarația OMS nu doar reafirma imperativul etic al raportării complete a rezultatelor din studii, ci cere și încadrarea publicării în anu­mite termene, precum și aducerea la cunoștință publicului a rezultatelor studiilor mai vechi. Declarația OMS vine în contextul în care există studii ce arată că doar o mică parte din rezultate ajung să fie publicate vreodată. Un exemplu este chiar în cazul studiilor clinice randomizate (RCT) pentru vaccinurile împotriva a 5 boli, studii înregistrate în baze de date în perioada 2006-2012. La 24 de luni după încheierea studiilor doar 30% dintre rezultate erau pu­blicate într-un jurnal peer-reviewed.

În condițiile în care Guvernul nu a cerut, prin instituțiile sale, conformarea cu recomandarea OMS, administrarea cu forța a unui medicament sau vaccin în numele binelui, dă dreptul cetătenilor să presupună că motivația reală este una economică (adică o mare afacere făcută din banul public)“, arată prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

„Abordarea asociației Lion Mentor Association în privința imunizării obligatorie este una de responsabilitate! Dincolo de cifrele oficiale despre eficacitatea și raportul risc-beneficiu asociate vaccinării, există un număr notabil de riscuri și reacții adverse menționate de producători chiar în prospectele vaccinurilor. În aceste condiții, decizia efectuării acestui act medical trebuie să aparțină strict părinților, decizie care poate și trebuie să fie luată numai după o informare independentă, după o analiză aprofundată a subiectului și o evaluare a riscurilor întemeiată strict pe particularitățile copilului și istoricul familial. Vaccinarea este un act medical, și conform Art. 13 al legii 46/2003, Legea Drepturilor Pacientului, pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Totodată, Dreptul la educație este un drept garantat prin Constituție fiecărui cetățean român, indiferent dacă este sau nu vaccinat! Mai mult, se încearcă concomitent intimidarea medicilor – prin retragerea dreptului la libera practică – care respectă deciziile informate ale părinților și nu recomandă în mod agresiv vaccinarea! În concluzie, vaccinarea TREBUIE să rămână doar la stadiul de recomandare și nu o impunere/obligație“, afirmă Irina Thiery, președinte Lion Mentor Association.

„Decizia informată a pacientului este parte a fundamentului relaţiilor medic-pacient. O lege a obligativităţii vaccinurilor şi a oricărei obligativităţi privind orice alt tip de tratament, încalcă flagrant acest drept al pacientului! Ce relevanţă ar mai avea, în contextul existenţei unei obligativităţi, informarea pacientului, dacă libertatea de a decide îi este luată? Acest demers al propunerii obligativităţii ne spune că, de fapt, interesul şi binele pacientului, aşa cum îl vede acesta, prin prisma informaţiilor şi experienţei proprii, sunt desconsiderate! Astfel, se urmăreşte stabilirea unui precedent pentru încălcarea viitoare a altor libertăţi ale cetăţeanului“, completează și Cosmina Avram, Asociaţia Pro Decizii Informate.

Procedură medicală controversată

„Considerăm că iniţiativa legi–ferării obligativităţii vaccinării este esenţialmente, ilegală şi abuzivă. Concret, această obligativitate echi­­valează cu anularea drepturilor şi îndatoririlor parentale prin forţa coercitivă a statului.
Această obligativitate se propune în condițiile în care:

vaccinarea este, la ora ac­tua­lă, o procedură medicală extrem de contro­versată pe plan mondial şi cu efecte secundare grave şi foarte grave recunoscute de înşişi produ­cătorii lor pe prospecte; 

vaccinarea se realizează fără a se efectua un screening prealabil aprofundat al copiilor-subiecţi ai procedurii (cel puţin din punct de vedere genetic, imunologic, alergologic);

vaccinarea se realizează fără o instruire temeinică a medicilor de familie şi a pediatrilor pentru a fi capabili să recunoască reacţiile negative ale vaccinurilor;

vaccinarea se realizează fără ca producătorii, statul sau specialiştii care recomandă procedura să-şi asume responsabilitatea în faţa legii şi a societăţii pentru vătă­mările produse de vaccinuri. Asemenea vătămări întru­nesc latura obiectivă a infracţiunii de «rele tratamente aplicate minorului»; 

vaccinarea se realizează fără să existe garanţii sau vreun plan de măsuri coerente şi reale pentru raportarea tuturor efectelor adverse şi nici nu există vreun fond de compensare pentru victime.  

Atât ingerinţa statului în prerogativele esenţiale ale părinţilor în privinţa creşterii şi îngrijirii copiilor lor, cât şi consecinţele pe care refuzul vaccinării l-ar avea în privinţa acestora, conform afirmaţiilor vehiculate în presă de către autorităţi, sunt contrare întregului cadru legislativ în vigoare, la nivel de lege organică, de Constituţie şi de tratate internaționale“, declară Alexandra Oberschi, preşedinte Asociaţia Juriştilor pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor.

Manifest european împotriva vaccinării obligatorii

Vaccinarea obligatorie, cu amenzi, ostracizare, procese sau pedeapsa cu închisoarea pentru nerespectare, contravine Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind o încălcare a demnității umane și protecției integrităţii corporale.

1. Conform deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din 2002, „ca tratament medical involuntar, vaccinarea obligatorie intră în coliziune cu dreptul la viața privată garantat de articolul 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale“ [Attorney Philippe A.P.M. Van Langendonck, The Protection of The Physical Integrity and The Principle of Inviolability of The Human Body Regarding Compulsory Vaccinations, paper presented at the 19th World Congress of Medical Law (Maceio, Brazil) August 2012, p.3 ]

2. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede la articolul 3: „Dreptul la integritatea persoanei

Orice persoană are dreptul la respectarea integrității sale fizice și mentale. În domeniile medicinei și biologiei, trebuie respectate în special: (a) consimțământul liber și informat al persoanei în cauză, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege.“

3. Potrivit Curții Supreme a SUA, „Vaccinurile sunt inevitabil nesigure“. [http://www.supremecourt.gov/opinions/10pdf/09-152.pdf] Ca atare, vaccinarea obligatorie implică automat faptul că unii copii vor fi vătămaţi. Prin urmare, părinții ar trebui să aibă posibilitatea și să fie încurajaţi să ia o decizie informată pentru copiii lor și să înțeleagă riscurile complete ale vaccinării și refuzului vaccinării.

Manifestul european împotriva vaccinării obligatorii poate fi semnat aici: https://www.change.org/p/european-parliament-european-commission-council-of-the-european-union-respect-promote-and-protect-freedom-of-informed-vaccination-consent-throughout-europe.

 

România liberă nu își asumă opiniile exprimate în acest advertorial.

Cele mai citite

Acțiunile Tesla explodează: Creștere spectaculoasă alimentată de contextul politic

În urmă cu mai puțin de două luni, Tesla părea să înregistreze unul dintre rarele sale ani de pierderi pe bursă. Totuși, o ascensiune...

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă