Peste 60% din români consideră că România este privită prost şi foarte prost în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj IRES publicat joi şi citat de Mediafax.
Sondajul realizat de IRES arată că 12% din respondenţi s-au declarat foarte optimişti cu privire la viitorul UE, 34% fiind pesimişti, iar 50% au indicat că au o imagine pozitivă a Uniunii. Aceasta este percepută negativ de 26% din români, în timp ce 21% au o percepţie neutră.
De asemenea, 74% din români consideră că e un lucru bun că România este membră UE, iar numai 22% consideră că este o realitate negativă. Circa două treimi (65%) consideră că România beneficiază de pe urma aderării la UE, iar 33% sunt de părere că ţara noastră nu iese în avantaj datorită aderării.
Pe de altă parte, nu mai puţin de 60% din români sunt de părere că România are o imagine negativă în UE (42% au indicat că e vorba de o imagine proastă şi 18% de o imagine foarte proastă), 38% considerând că ţara noastră e în general „bine privită“ în cadrul Uniunii. Numai 1% din respondenţi au spus că România e văzută foarte bine în UE. Două treimi dintre români consideră şi că influenţa ţării noastre în cadrul concernului european este foarte scăzută, 49% din respodenţii sondajului indicând că România este printre ultimele cinci state UE la acest capitol, iar 15% cred că ţara noastră este chiar pe ultimul loc cu privire la cuvântul pe care îl are de spus în cadrul UE. Un procent de 30% cred că România este „pe la mijloc“ privind influenţa în UE, iar numai 4% cred că România este între primele cinci state în acest sens.
De asemenea, 86% din respondenţi cred că România ar trebui să se comporte în relaţiile cu celelalte state UE de pe picior de egalitate, iar numai 8% cred că ţara noastră ar trebui să accepte o poziţie de inferioritate.
Totodată, 51% din respondenţi consideră că preşedintele României este respectat în străinătate, iar 45% cred contrariul, în timp ce prim-ministrul este perceput ca o persoană respectată în plan internaţional de către 61% din subiecţii sondajului, iar 32% au opinia contrară.
Nu mai puţin de 73% din respondenţi au indicat că relaţiile cu statele europene au fost influenţate de coabitarea preşedintelui cu premierul, iar 22% au răspuns contrar. De asemenea, 58% cred că această coabitare a adus o influenţă pozitivă în relaţia cu statele UE, iar 41% cred că e vorba de fapt de o influenţă negativă.
Deşi 86% din respondenţi au indicat că aderarea la spaţiul Schengen este un lucru bun pentru ţara noastră, procentul celor care consideră că România este şi pregătită pentru acest pas este de 53%, cei care cred că stadiul e de fapt de nepregătire fiind 45%.
Un procent important de 67% susţin ideea unei Uniuni Monetare şi Economice, cu euro ca o singură monedă, numai 31% exprimându-se împotrivă. Şi ideea extinderii UE cu alte ţări este susţinută de 77% din respondenţi, numai 20% fiind împotrivă. De asemenea, nu mai puţin de 57% din respondenţi au acceptat ideea ca viteza de construire a UE să fie mai mare într-un grup de ţări decât în celelalte, împotrivă pronunţându-se 39%.
Sondajul IRES a fost realizat prin telefon şi consultare online pe un eşantion de 1.324 de subiecţi cu vârsta peste 18 ani, având o marjă de eroare de +/-2,8%.