7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialSingurul cineast român care regizează filme la Hollywood

Singurul cineast român care regizează filme la Hollywood

Alex Rotaru este singurul cineast român care regizează şi produce filme în circuitul hollywoodian. Talentul său i-a adus colaborări profesionale cu nume de mare rezonanţă din lumea hollywoodiană, precum Ian McKellen, Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss, Van Cliburn, Marilyn Manson, Hugh Hefner şi Val Kilmer.

Născut la Bucureşti, Alex este fiul actriţei Maria Rotaru şi al dramaturgului Eugen Rotaru, iar talentele sale multiple (a fost în lotul olimpic naţional de fizică în 1990, dar cocheta şi cu muzica) i-au adus şi apariţii însemnate în filmele româneşti, în perioada 1983-1987, precum „Cireşarii” (l-a intepretat pe Dan, pe când avea doar 9 ani), „Aripi de Zăpadă” sau „Cetatea ascunsă”.

În prezent, Alex Rotaru este considerat unul dintre documentariştii de prim rang de la Hollywood, documentarele sale fiind folosite în programa universitară pentru actori, regizori şi scriitori la câteva facultăţi de top din Statele Unite ale Americii. El a devenit Ambasador Cultural al Statelor Unite ale Amercii, aceasta fiind cea mai înaltă onoare profesională pe care a primit-o, odată cu includerea sa în programele culturale ale Departamentului de Stat american, sub direcţia lui Hillary Clinton şi John Kerry.

Recent, Alex Rotaru a acceptat invitaţia de a se implica campania „Români pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache pentru a încuraja tinerii români să  îşi urmeze visele şi să schimbe lumea.

Un interviu despre cum se vede cultura şi patriotismul românesc de la Los Angeles şi mândria de a-ţi urma pasiunea.

Cum ai descoperit pasiunea pentru film?

Cum aş fi putut să nu descopăr plăcerea filmului şi a teatrului, când asta am văzut de mic în familie, şi când mi-am petrecut jumătate din copilărie prin teatre şi pe platouri de filmare? Mama mea îmi povesteşte cum pe la 7 ani, când am văzut la televizor pe o casetă VHS adusă „la negru” prima mea ceremonie de decernare a premiilor Oscar, m-am suit pe toaletă şi am „acceptat” şi eu premiul, cu discurs cu tot, substituind statuia cu o sticlă de şampon… Vai vai vai… Iar mai târziu rolul „Dan” din seria de filme „Cireşarii” m-a convins că vreau să fac cinema.

Ţi-ai dorit de mic să devii regizor?

În adolescenţă mi-aş fi dorit să fiu pianist sau cântăreţ de muzică clasică, apoi am fost foarte atras de actorie. N-am avut suficientă disciplină, sau viaţa m-a condus pe alte cărări, însă încă de la cea mai timpurie vârstă la care se poate vorbi serios despre „profesional”, prima mea iubire a fost într-adevăr regia de film.

Citeşte şi Tânăra româncă renumită în toată lumea ca „Micuţa Picasso”

Când te-ai simţit cel mai mândru de tine, de-a lungul profesiei?

Când a apărut articolul despre „Shakespeare High” în New York Times, vorbind despre cum un film poate schimba viaţa celor din el, sau celor care-l văd. Deşi nu mi-e ruşine nici de faptul că acest documentar, deşi de dată recentă, este deja folosit în programa universitară pentru actori, regizori şi scriitori la câteva facultăţi de top din America şi SUA, sau când de curând am aflat că într-o discuţie la un curs de cinema din Los Angeles se vorbea de tehnicile stilistice folosite în el. Deasemnea, momentul in care “They Came to Play” a castigat trofeul pentru cel mai bun documentar la B-EST Film Fest la Bucuresti, iar parintii mei se aflau in sala. Sper să mai am prilejul să absorb multe astfel de momente în care să văd efectul de durată pe care filmele mele îl au asupra spectatorilor, şi cineaştilor.

Care sunt cele mai valoroase lucruri pentru tine, ca individ?

Familia, dragostea şi abilitatea de a spune „da” şi „nu”.

Ce îi sfătuieşti pe cei care doresc să îţi calce pe urme?

Călătorului îi şade bine cu drumul, iar artistului cu riscul. Vorba lui Woody Allen: „80 percent of success is showing up.”

În ultimii ani, cu precădere în România, educaţia pare să aibă un rol tot mai secundar în formarea unui individ. Cine crezi că este răspunzător pentru acest fapt?

Ce întrebare cu multe tăişuri… O parte din răspundere o poartă cultura de consum care proiectează către tineri mesajul aparent că în viaţă nu contează decât faima şi averea. În realitate însă şi acest mesaj are învelişurile sale, şi trebuie căutată valoarea artistică din spatele imaginii, şi contextualizată în noua cultură globală, cu simbolurile şi semnificaţiile ei care transced culturile naţionale. O parte din vină o are societatea care nu răsplăteşte corelat nivelul de educaţie cu nivelul de potenţial câştig financiar sau avans social. În cele din urmă însă vina se răsfrânge şi asupra familiei şi individului – răspunderea e ca gripa, toţi o poartă şi nimeni n-o vrea.

Ce soluţii crezi că există pentru combaterea acestei situaţii? Societatea actuală nu le oferă decât în mici doze, insuficiente, din păcate…

Vorbe pot fi spuse multe. Singurul lucru care ar încuraja cu adevărat ar fi însă implementarea dictonului „După faptă, şi răsplată.”…

Citeşte şi Actriţa româncă pentru care a fost creat un premiu la Festivalul de la Cannes

Pe cine admiri, în mod special, dintre toate emblemele istorice ale culturii române?

Pe Jean Negulesco şi Edward G. Robinson (născut Emanuel Goldenberg), I.A.L. Diamond (născut Itec Dominici, scenaristul de geniu al lui Billy Wilder) şi Petru Popescu îi menţionez în primul rând pentru că au reuşit două lucruri la care şi eu lucrez zi de zi – creaţia literară şi cinematografică de prim rang, în limba engleză, la Hollywood. Ascult cu mare plăcere muzica lui Enescu. Sunt foarte atras de semnificaţiile operei lui Brâncuşi. Găsesc un nesfârşit prilej de umor şi revoltă în rândurile lui Eugen Ionesco, şi mai recent în textele lui Matei Vişniec. Admir talentul de artist al scenei şi de antreprenor cultural al lui Marcel Iureş. Sunt mândru de realizările tatălui meu, Eugen Rotaru, în domeniul dramaturgiei de teatru muzical original românesc, şi de marii muzicieni români care umplu scenele şi sălile lumii, de la soprana Angela Gheorghiu la violonista Irina Mureşanu. Îl citesc cu uimire de fiecare dată pe Eliade – un filozof esenţial pentru înţelegerea religiilor, şi un prozator enigmatic, plin de mister. Am absorbit cu religiozitate în adolescenţă vorbele lui Caragiale (senior şi junior), Eminescu, Voiculescu şi Sebastian… Ar mai fi mulţi, şi multe – să nu uităm de marii oameni de ştiinţă români, şi de numeroasele realizări recente ale cinematografiei române la cunoscute festivaluri de film, şi să sperăm că vor putea fi considerate curând emblematice – şi îl admir bineînţeles, pe maestrul Sergiu Celibidache, a cărui înţelepciune este egalată numai de extazul muzical pe care l-a dăruit lumii.

Dar din cultura mondială?

Din fiecare domeniu îmi plac câteva figuri care au combinat răspunderea faţă de operă cu cea faţă de a trăi cu faţa către soare – deşi talentul uriaş nu se combină de fiecare dată cu un caracter fără pată. William Shakespeare; Leonardo Da Vinci; Albert Einstein; Ludwig van Beethoven; Carl Gustav Jung; Thomas Mann; Lawrence Olivier; Ingmar Bergman şi Billy Wilder sunt doar câteva exemple date la repezeală.

Din punctul tău de vedere, sunt românii patrioţi?

Depinde de definiţia patriotismului. Din experienţa mea în diaspora aş zice că românii au o atitudine sceptică şi negativă faţă de societatea şi clasa politică română, dar iubesc cu îndârjire noţiunile ideale de „român” şi „România”. Iar, din câte am văzut, spre deosebire de diaspora, românii de acasă simt… exact la fel (aici, in limbaj de sms as insera un emoticon cu o fata zambitoare, sau un „lol”.)

Citeşte şi Românul care a refuzat toate distincţiile literare ce i-au fost atribuite

Dacă ar fi să facem o paralelă între România şi alte ţări, care e profilul cultural al României, în opinia ta?

Românii – cel puţin cei din primul rând de asalt în cultura mondială – sunt foarte talentaţi, perceptivi şi au o extraordinară viziune de ansamblu combinată cu o inteligenţă ascuţită. Mulţi au condus adevărate revoluţii în domeniile lor. Testul de turnesol al împlinirii culturale arată însă fără tăgadă că România rămâne, la nivel de imagine, o cultură cu amprentă globală de dimensiuni reduse, deoarece majoritatea valorilor ei de vârf s-au realizat peste hotare, şi în cele mai multe cazuri sunt consideraţi oameni de cultură numai de origine română, dar aparţinând de fapt culturilor mari care i-au adoptat. Să sperăm că asta se va putea schimba.

De ce te-ai implicat în campania „Români pentru o lume”, iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache?

Pentru că o cultură despre care nu se vorbeşte riscă să fie marginalizată, şi pentru că fiecare tânăr are dreptul să i se spună: „Poţi” şi „Încearcă”.

Cum crezi că va evolua cultura în România, în următorii ani, ţinând cont de contextul social, economic, politic şi educaţional de astăzi?

Eu rămân un optimist deoarece din fericire într-o societate în care domină libertatea de expresie, cultura nu este condiţionată integral de social şi de politic. E nevoie doar de câteva faruri călăuzitoare pentru a genera curente…

Cele mai citite

Max Verstappen, aproape de al patrulea titlu mondial în Las Vegas! Scenariile care îl pot încorona campion

Max Verstappen, triplu campion mondial, are șanse mari să își asigure al patrulea titlu consecutiv în Formula 1 în cadrul Marelui Premiu din Las...

România își poate afla principalul adversar din preliminariile CM 2026 abia în 2025

România și-a asigurat locul în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, însă sistemul complicat de calificare...

Înalta Curte: Nivelul de salarizare din spitale publice, finanțate integral din veniturile proprii, nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Hotărârea poate genera ajustări salariale în cadrul spitalelor vizate, cu impact direct asupra personalului tehnic, economic și socio-administrativ Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)...
Ultima oră
Pe aceeași temă