7.8 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialCONTROL în pieţe: Carnea de miel, VERIFICATĂ

CONTROL în pieţe: Carnea de miel, VERIFICATĂ

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a continuat, joi, o serie de controale la nivel naţional începută luni. Este verificat modul în care sunt produse, transportate şi valorificate carnea de miel, ouăle, dar şi alte alimente consumate cu precădere în perioada sărbătorilor pascale.

ANSVSA recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în care sunt respectate condiţiile generale de igienă, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Mieii sub 10 kg, PERICULOŞI pentru sănătate – prof. Gh. Mencinicopschi

„Atât carnea cât şi celelalte produse de origine animală sau non-animală care sunt cumpărate din spaţii şi unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un risc pentru sănătatea publică”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Astfel, carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării, au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare (ante-mortem) precum şi după sacrificare (post-mortem), iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.

Citeşte şi Târg de miei în Bucureşti

Autoritatea subliniază că din punctul de vedere al originii cărnii, se identifică două tipuri de carne. Carnea de miel (ied) – care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare – este marcată cu o marcă de sănătate de formă ovală, cu dimensiunile de 6,5/4,5 cm, având inscripţionate următoarele: în partea superioară denumirea tării respectiv ‘ROMÂNIA’ cu majuscule sau codul ISO al ţării ‘RO’, în cazul cărnii obţinute în abatoare din România, în centru numărul de autorizare acordat de autoritatea veterinară centrală a ţării de origine în partea inferioară abrevierea Comunităţii Europene, respectiv: CE, EC, EK, CEE, etc. cu majuscule.

Carnea de miel (ied) – care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar – are aplicată o ştampilă de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, cu următoarele înscrisuri: în partea superioară: „ROMÂNIA”, cu majuscule; în centru: indicativul judeţului, urmat fără întrerupere de numărul de autorizare al unităţii. Imediat sub acesta se înscrie numărul de identificare al medicului veterinar oficial care asigură supravegherea veterinară a unităţii; în partea inferioară: „CONTROLAT SANITAR-VETERINAR”, cu majuscule.

 „Din punctul de vedere al particularităţilor specifice speciei precizăm că ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru. Facem aceste precizări în vederea prevenirii substituirii acestor cărnuri cu cea de câine, care sunt uşor de confundat pentru o persoană neavizată”, se arată în comunicat.

Citeşte şi Carnea de miel se poate scumpi cu 5-6% în perioada Paştelui

Cele mai citite

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...

Leasingul de personal: o soluție pentru deficitul de muncitori calificați în România?

Confruntându-se cu un deficit de muncitori calificați, România se află în fața unui mare obstacol în calea dezvoltării economice. Astfel, leasingul de personal se...

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă