Directorii a trei licee din municipiu au cerut deja scurtarea orelor pentru ca elevii să nu sufere de frig în clase.
Potrivit directorului Regiei Autonome Municipale Buzău, Aurel Gubandru, avaria a apărut la unul dintre cazanele cu care este asigurat agentul termic către abonaţii la sistemul centralizat.
Conform sursei citate, trebuie înlocuite circa 100 de ţevi care au fost comandat la Slatina şi care urmează să fie vineri
”Mai multe ţevi din interiorul cazanului trebuie schimbate, dar ţeava nu există oriunde ci la Fabrica de ţevi din Slatina, constructorul a comandat peste 100 de ţevi care trebuie înlocuite, ni s-a spus că vineri vor trimite ţevile. Sâmbătă şi duminică se va lucra la sudarea lor si sperăm ca duminică să putem furniza din nou agent termic”, a spus directorul RAM, Aurel Gubandru.
Din cauza avariei, circa 4.000 de apartamente, şcoli, instituţii nu beneficiază de apă caldă şi căldură.
Din cauza frigului din clase, potrivit inspectorului general adjunct al IŞJ Buzău, Nela Wamsiedel, directorii a trei licee din municipiu, Colegiul Haşdeu, Pedagogic si Colegiul Tehnic au cerut ISJ, ca durata orelor să fie redusă cu 5 minute, astfel încât elevii să stea mai puţin în clasele în care temperaturile au scăzut semnificativ în ultimele ore.